„Din spirit de solidaritate cu orașul Timișoara și cu cetățenii Timișoarei care trec prin momente dificile, am hotărât să propun Consiliului Județean Timiș alocarea unui sume de 1.215.000 lei din fondul de rezervă al instituției noastre către Primăria municipiului Timișoara, în vederea acoperirii unei părți din subvenția pentru societatea de termoficare Colterm. Banii reprezintă majoritatea resurselor financiare de care dispune CJ Timiș, restul, câteva sute de mii de lei rămânând în continuare pentru a acoperi situațiile neprevăzute generate de pandemie sau de alte posibile evenimente”, a transmis, luni, Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Suma alocată urmează să fie aprobată marți, 2 noiembrie, în ședința Consiliului Județean Timiș.
Vă reamintim, Primăria Timișoara propune scumpirea gigacaloriei la peste 800 de lei/MWh, de la cca. 400 de lei/MWh cât este acum, în contextul creșterii prețului la gaz. Decizia pentru subvenționare va fi luată în consiliul local.
„Colterm a propus triplarea tarifului de termoficare pentru abonații săi, în contextul creșterii masive a prețului la gaze naturale. Având în vedere impactul pe care o asemenea măsură îl va avea asupra timișorenilor, voi propune Consiliului Local să limiteze această propunere a Colterm la o dublare a tarifului”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Guvernul României ar trebui să vină cu sprijin și pentru Timișoara, conform Legii plafonării prețurilor.
editor Amalia Kui
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
Xmultumim ! bani pentru 16 ore de caldura …
Bun, mai trebuie 28.8 milioane doar pentru noiembrie
penibil acest menestrel…
COLTERM = faliment pentru Timisoara
Nu aud nimic de planuri pentru anul viitor. Cum desfintam COLTERM si ce construim in loc. Clar ca asa nu mai merge. Rusii nu au construit gazoducte sa le fie bine la europeni, ci ca sa faca bani. Utilizarea combustibililor fosili e condamnata. Cum au fost carbunii, asa vor deveni gazul, benzina si motorina. In 20 – 30 de ani adio, vor deveni istorie. Investitiile in alimentarea cu gaz trebuie reanalizate in prisma noilor lolitici de preturi. Rusii vor sa scoata maxim de profit acum cat mai exista cerere pentru gaz.
Eficientizarea nu mai e o teorie frumoasa, a devenit ceva vital. Unde sunt proiecte pentru centrale de cartier, de cvartal ori de bloc? Se vor debransa oricum cu miile si nu vor ramane nici jumatate din abonati. Atunci cum vor mai finanta cu miliarde COLTERMUL?
Hai sa vedem cati bani pe cap de locuitor al Timisoarei dam pentru caldura abonatilor? E normal? Se va trece masiv pe alte modalitati si acolo vor aparea probleme. Se vor pune masiv centrale de apartament si solutii electrice de incalzire (centrale, instanturi, boilere) si atunci sa vezi cum nu va face fata sistemul de alimentare cu curent. Si vom fi luati prin surprindere. Clar, nu?
Ce vom avea? Lamentarile impotentului si a gastii lui de parveniiti, vreo parada a perversilor si niste piste de trotinetisti, ca la altceva nu-l duce capul. Nici o discutie, nici un proiect sau plan. Nimic. Nimic de la DoNimic.
-
Adevărat grăiești stimabile! Subscriu!
Problema e că nu se recuperează banii de la cei care au administrat COLTERM, directori dar și foștii primari, consilieri locali care au girat pierderile! Chiar nu se sesizează niciun organ de control?