Finanţarea ar urma să fie susţinută din Fondul de Mediu, iniţiativa urmăreşte împădurirea terenurilor degradate. În acest fel creşte suprafaţa împădurită şi creşte capacitatea de producţie a terenurilor degradate. Punerea în practică a iniţiativei va fi realizată de administraţiile locale, CJT urmând să asigure coordonarea unitară a programului dar şi susţinerea financiară pentru întocmirea actelor şi organizarea procedurii de achiziţie publică.
Iniţiativele de împădurire a terenurilor din Timiş a mai cunoscut câteva proiecte pilot. Printre acestea se numără şi cel dela Dudeştii Noi unde pe locul fostei gropi de gunoi se doreşte organizarea unei asemenea noi zone împădurite. O ultimă idee în acest sens a fost lansată pentru acoperirea cu o perdea forestieră a terenului ce va rămâne neutilizat în zona unde a fost realizat sensul giratoriu la intersecţia dintre drumul judeţean dintre Timişoara şi Maşloc, cu centura de ocolire a Timişoarei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!