Despre înființarea unei unități centralizate de achiziții publice pentru Primăria Timișoara și instituțiile din subordine se vorbește încă din 2021. În ianuarie 2022, Consiliul Local a votat proiectul de înființare a acestei unități.
Astfel, toate achizițiile publice făcute de Primăria Timișoara și de instituțiile din subordine vor fi centralizate de Agenția de Achiziții Publice Timișoara, o structură nouă care va funcționa ca o societate comercială.
UCA va funcționa în baza Legii 98/2016 privind achizițiile publice. Reprezentanții Primăriei au spus că municipalitatea a fost selectată de Agenția Națională a Achizițiilor Publice pentru a participa la un proiect pilot, în condițiile în care este prima unitate SRL de acest fel din țară.
Conform proiectului votat în ianuarie de consilierii locali, UCA va fi condusă de asociatul unic, Municipiul Timișoara, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara.
Acum, în cadrul ședinței de marți, 8 februarie, a CLT, au fost aleși cei doi reprezentanți ai municipalității în Adunarea Generală a Asociaților la Agenția de Achiziții Publice, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 3 lit b), art. 3 pct. 2 lit. a) și art. 64^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care limitează la doi numărul de reprezentanți ai statului sau ai unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a acţionarilor la întreprinderile publice.
Gruparea USR l-a propus ca reprezentant pe Andrei Meșter, iar cei de la PNL l-au desemnat pe Simion Moșiu. Ambii au fost votați de consilierii locali. Radu Țoancă a explicat că cei de la PSD nu propun pe nimeni și nici nu votează acest proiect pentru că încă așteaptă un răspuns de la Prefectură privind legalitatea înființării acestei UCA sub forma unui SRL.
Potrivit proiectului votat, cei doi reprezentanți sunt desemnați pe durata de valabilitate a mandatului consiliului local.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XUn pas urias !pentru ei …! Cei 2 au intrat in pita sau se antreneaza , adica sunt deja remunerati ca nu fac nimic sau nu fac nimic fara remuneratie ?
Cine stie ce inseamna sa scoti achizitiile din primarie si sa le faci separat ca si firma particulara 🙂
Stai sa vezi cum se fura 🙂
-
Draga ala fara scoala, daca ai fi citit cu mai multa atentie articolul ai fi aflat ca agentia de achizitii publice va fi condusa ( adica se va afla in subordinea)de ASOCIATUL UNIC Municipiul Timisoara prin Consiliul Local. Asta e ca la fotbal , eu centrez eu dau cu capul.