Liceul Pedagogic din Timișoara are patru criterii de selecție pentru copiii care sunt înscriși în clasa pregătitoare, care pot fi considerate de unii discriminatorii.
Unul dintre criterii este ca părinții sau bunicii să fie sau să fi fost cadre didactice, altul este ca unul dintre părinți sau bunici să lucreze la Liceul Pedagogic, alt criteriu este ca viitorul elev să aibă frați care sunt înscriși la Liceul Pedagogic, iar altul este ca bunicii sau părinții să fi absolvit cel puțin ciclul gimnazial al Liceului Pedagogic.
După aplicarea acestor criterii specifice, pe locurile rămase libere, dacă este cazul, se va aplica acel criteriu de selecție prin tragere la sorți.
Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu, deşi aceste criterii pot fi considerate discriminatorii de către unii părinţi, liceul a impus propriile reguli din cauza afluxului de cereri în clasa pregătitoare.
Un membru al CNCD s-a autosesizat, așa că cei din consiliu vor cita partea reclamată pentru a face lumină în acest caz. În Consiliul Național există un colegiu de 9 persoane.
„Aceste persoane pot face și autosesizări când consideră că o situație ridică anumite semne de întrebare și s-ar putea să fie o problemă de discriminare. Colegul meu a venit la mine ieri (n.r. – luni, 7 martie) și m-a întrebat dacă o astfel de situație ridică probleme și am spus că merită să analizăm, prin urmare el a formulat o autosesizare. Urmează ca noi să cităm partea reclamată, partea reclamată să se apere și să precizeze de ce a recurs la această selecție, după care să verificăm dacă această selecție reprezintă sau nu reprezintă discriminare. Dacă reprezintă discriminare să sancționăm fapta”, spune Holler Hall Istvan, membru în Colegiul Director și purtătorul de cuvânt al CNCD.
CNDCD aplică amenzi contravenționale pentru o faptă care vizează un grup de persoane de la 2.000 la 100.000 lei. Victimele, în acest caz posibilii părinți lezați de aceste criterii, se pot adresa instanței de judecată și pot solicita plata unor daune morale. Mai mult, pot să solicite ca instanța să impună remedierea situației.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!