Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat marţi finalizarea licitaţiei pentru realizarea noului skatepark din Parcul Central, un obiectiv aşteptat de ani buni, după ce autorităţile locale au decis să închidă, în 2008, spaţiul destinat amatorilor de sporturi extreme, pentru că echipamentele nu mai prezentau siguranţă.
Licitaţia pentru execuţia noului skatepark a fost câştigată de SC Kasdum-GF SRL, a anunţat primarul Nicolae Robu, firma din Drobeta-Turnu Severin căreia i-a fost atribuit şi contractul pentru reabilitarea Liceului Nikolaus Lenau.
Reprezentanţii societăţii au sistat lucrările la şcoală în cursul săptămânii trecute, acuzând incompetenţa funcţionarilor din Primăria Timişoara şi grave greşeli de proiectare.
În ciuda divergenţelor cu reprezentanţii municipalităţii, firma mehedinţeană câştigă licitaţii peste licitaţii atunci când vine vorba despre lucrări publice în Timişoara. Aceeaşi societate se va ocupa şi de reconstrucţia ecologică a Bălţii Lămâiţei, un contract de peste jumătate de milion de euro.
Revenind la skatepark, obiectivul ar urma să fie amenajat în decurs de trei luni, potrivit autorităţilor locale. Valoarea contractului este de aproape 1,7 milioane lei fără TVA, aproape 477.000 de euro cu TVA inclus.
„Societatea care a câştigat este Kasdum-GF. Nu pot decât să sper că voi vedea din partea ei ceea ce am văzut bun la Lenau şi am apreciat public acest lucru – o mobilizare excepţională, forţă de muncă numeroasă şi progres rapid. Sper să nu văd și partea negativă pe care am văzut-o, cu manifestări, consider eu, prea nervoase. S-a semnat la valoarea de 1,699 milioane de lei, fără TVA. Vom avea skatepark pentru competiții, omologabil internațional. Nu s-a semnalat că ar fi ceva în neregulă în proiect. N-am întâlnit niciun proiect perfect, domeniul construcțiilor este foarte greu. Apar dificultăți suplimentare – de regulă nu se dispune de documentații în care realitățile să fie surprinse cu acuratețe și pe teren apar surprize. Trebuie să găsim din mers soluții…”, a declarat, marţi, Robu.
Noul skatepark se va realiza pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi din Parcul Central, cu acces de pe bulevardul Republicii.
Articole pe aceeași temă:
Constructorul de la Lenau a oprit lucrarile: acuza incompetenta functionarilor din primarie!
Alesii au decis: se face skatepark de jumatate de milion de euro in Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!