NEPI a anunţat, prin intermediul unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti, că intenţionează să lanseze o emisiune de obligaţiuni pentru atragerea de noi fonduri. Banii ar urma să fie folosiţi la finanţarea de noi achiziţii sau pentru susţinerea celor deja efectuate recent de companie. În această listă nu este inclus şi viitorul centru comercial ce ar urma să fie ridicat pe terenul achiziţionat la Dermatina.
„Majorarea de capital depinde de preţul acceptabil pentru NEPI şi o parte din fonduri vor fi folosite pentru finanţarea achiziţiilor efectuate. (…) Încasările aferente se vor folosi pentru a finanţa achiziţiile anunţate recent de către companie, respectiv Aurora Shopping Mall şi Alba Iulia Strip Mall în România, şi Kragujevac Plaza Shopping Mall în Serbia. Suma rămasă din încasările aferente majorării de capital va fi folosită parţial pentru finanţarea proiectelor viitoare de dezvoltare, extindere şi achiziţii, dacă se agreează termeni acceptabili”, se arată într-un anunţ al NEPI transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Terenul respectiv a fost achiziţionat de NEPI de la compania Bega Grup, a fraţilor Cristescu, iar în prezent proiectul Timişoara Shopping City este în stadiul de obţinere a autorizaţiilor de construcţie. În oraşul de pe Bega, NEPI a mai achiziţionat de la omul de afaceri Ovidiu Şandor City Business Center, complexul de birouri din Piaţa 700.
Citiți principiile noastre de moderare aici!