De atunci, investiţia germanilor în acest sector a crescut constant, divizia Automotive deţine în acest moment trei unităţi de producţie, dar şi de cercetare şi dezvoltare, la Timişoara, Iaşi şi Sibiu. Istoria grupului pe meleagurile bănăţene a debutat prin deschiderea fabricii de anvelope. Ulterior, investiţiile au continuat şi, la Săcălaz, a fost ridicat un depozit de anvelope de unde se asigură logistica necesară pentru distribuţia în zona Europei de Est. Ulterior, tot la Timişoara a fost înfiinţată filiala ContiTech, dar a fost achiziţionată şi unitatea de producţie şi centrul de dezvoltare deţinute de Siemens VDO la Timişoara.
Vineri, pe poarta fabricii Continental Automotive Timişoara a ieşit piesa produsă având numărul un milion, este vorba de un dispozitiv electornic pentru tabloul de bord al autovehiculului, am aflat de la Andreas Brand, vicepreşedintele unităţii comerciale Sisteme Avansate de Siguranţă Asistată în cadrul companiei germane. În prezent, grupul a investit peste 400 de milioane de euro în România, angajând peste 8000 de oameni, dintre care 5.100 în unităţile din Timişoara. „Chiar dacă e criză, noi am reuşit să angajăm noi oameni, aceasta arată angajamentul nostru pe termen lung în România. Anul viitor, divizia Automotive va investi alte 30 de mlioane de euro în unităţile din România”, ne-a declarat Christian von Alabrichsfeld, director general Continental Automotive Timişoara şi Iaşi. „Chiar dacă după deschiderea fabricii de anvelope au fost probleme, am decis să rămânem şi să investim în continuare în Timişoara datorită condiţiilor bune pe care le-am găsit aici, pentru pregătirea profesională a angajaţilor şi pentru buna colaborare avută cu mediul universitar”, a mai declarat von Albrichsfeld.
Citiți principiile noastre de moderare aici!