Chiar dacă alergarea propriu-zisă a luat sfârșit în cele șase curse Timotion de la Timișoara plus cele „de peste tot”, donațiile sunt posibile până în data de 13 mai 2019, persoanele interesate având posibilitatea de a alege dintre cele 20 de cauze care vizează educația, cultura, serviciile sociale și infrastructura medicală. Se poate dona pe site-ul Timotion, susținând proiectul sau un campion – fundraiser.
Conform organizatorilot, Timotion V a întrecut toate așteptările, implicarea publicului fiind una copleșitoare.
„Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi, participanți, echipe de voluntari, sponsori sau parteneri de eveniment. Împreună, am reușit să ne apropiem de obiectivul strângerii fondurilor necesare derulării celor 20 de proiecte care vor schimba comunitatea noastră în bine. O parte dintre initiative și-au atins targetul, însă avem câteva proiecte absolut minunate care încă au nevoie de susținerea publicului”, a spus Cristina Potra-Mureșan, coordonatorul echipei de organizare.
Grupurile de susținere ale alergătorilor au surprins cu idei care de care mai frumoase, unii făceau baloane, alții aveau pancarte de susținere și multe alte idei ingenioase.
Prin cursa #TimotionEverywhere, evenimentul din acest an a depășit granițele județului Timiș, dobândind un caracter regional și chiar internațional. Caransebeșul, de exemplu, după o alergare memorabilă cu peste 300 de persoane, a fost reprezentat la Timișoara de către o echipă de tineri alergători de elită antrenată de prof. Cristian Dragomir de la Clubul Sportiv de Atletism, pe traseu fiind susținuți de către colegi de la colegiile „CD Loga” și „Traian Doda”. Tot în Caraș-Severin, orașul Oravița s-a alăturat cu 700 de persoane care au alergat la categoria #TimotionEverywhere.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/start-timotion-mii-de-alergatori-in-cursa-la-evenimentul-caritabil-din-timisoara-trafic-restrictionat/2233860
Citiți principiile noastre de moderare aici!