„Suntem în legătură directă cu o parohie din județul Neamț, comuna Dumbrava care ne cere ajutorul pentru refugiații care vin către ei. Lipsa cea mai mare acum sunt MEDICAMENTELE și OBIECTELE SANITARE”, transmit reprezentanții Look Inside.
Asociația a realizat o listă cu obiectele și medicamentele necesare atât pentru adulți, cât și pentru copii:
Pentru copii:
- Nurofen sirop
- Panadol sirop
- Algocalmin picături
- Tantum Verde spray
- Vibrocil picături
- Debridat sirop
- Smecta plic
- Zyrtec pic
- Augmentin BIS sirop
- Klacid sirop
- Enterol plic
- Betadina soluție
Pentru adulți:
- Nurofen Forte cp
- Paracetamol cp
- Algocalmin cp
- Tantum Verde cp
- Olinth HA spray
- Debridat cp
- Smecta plic
- Metoclopramid cp
- Aerius cp
- Augmentin 1g cp
- Klacid 500mg cp
- Enterol cp
- Lanzul 30mg cp
- Uractiv/Urinal cp
Aceste lucruri pot fi donate începând de marți, 1 martie și până joi, 3 martie, la sediul Academiei Reflexovital Timișoara (str. patriarh Miron Cristea Nr 13 A). Programul este de la 8 – 20.
„Vă rugăm, aduceți produse noi sau dacă sunt folosite să fie curate și nepătate. Scrieți vă rog un comment cu ce poți ajuta să ne putem organiza mai bine..orice ajutor contează! La doar 500 km de tine sunt oameni care nu mai au nimic!”, este mesajul celor de la Look Inside.
Spații de cazare pentru refugiații din Ucraina
Federația Caritas Timișoara dorește să își ofere ajutorul și sprijinul față de familiile de refugiați din Ucraina. În zilele viitoare, toate cele 15 camere din Timiș vor putea fi ocupate.
Spațiile de cazare se află în trei locații diferite din Timiș:
Pietroasa Mare – opt camere care pot fi amenajate în funcție de numărul membrilor familiilor; locația dispune de grupuri sanitare, se asigură trei mese/zi, acces la curte și spații de joacă pentru copii;
„Pietroasa Mare deține o minoritate ucraineană, și reprezintă o locație primitoare familiilor refugiaților ucraineni, facilitând astfel bariera lingvistică care s-ar interpune, poate oferi suport social, cultural și religios”, transmit cei de la Federația Caritas Timișoara.
Peciu Nou – patru camere care pot fi amenajate în funcție de numărul membrilor familiilor; Și această locație dispune de grupuri sanitare, se asigură trei mese/zi, acces la curte și la spații de joacă pentru copii;
Timișoara – trei camere cu grupuri sanitare, trei mese/zi, acces la curte și la spații de joacă pentru copii.
LOGS își unește forțele cu ASproAS
LOGS își unește forțele cu ASproAS – Asociația Asistenților Sociali din România – principalul partener social al Departamentului pentru Situații de Urgență din România pentru a oferi ajutor de urgență umanitară.
„Ne mobilizăm pentru refugiații din Ucraina: prin strângere de fonduri pentru hrană, îmbrăcăminte, cazare și consiliere, informare și terapie”, transmit reprezentanții LOGS.
- Asociația LOGS – Grup de Initiațive Sociale / Banca Transilvania
- Cont RON: RO33BTRLRONCRT0563441605
- Cont EUR: RO10BTRLEURCRT0563441604
- Paypal: https://grupullogs.ro/donatii
Sun oferite și informații importante pentru ucrainenii care caută protecția statului român:
- Call – Center (pe WhatsApp) pentru informații despre azil și informații pentru ucraineni (limba engleză, rusă și ucraineană) +4.0765.861.888 – LOGS Timișoara,
- Call – Center pentru consiliere socială și psihologică pentru ucraineni care s-au refugiat deja în România +40 745 139 747 – ASproAS România.
Se caută și voluntari care să se alăture echipei ASproAS. Este nevoie de asistenți sociali, psihologi și traducători de ucraineană și rusă. Dacă vrei să ajuți completează formularul, AICI.
Vă reamintim, a fost lansată prima strângere de fonduri pentru Cernăuți în urma unei solicitări de echipament de protecție civilă din partea primăriei de acolo.
Code for Romania, comunitatea de oameni care dezvoltă împreună soluții IT pentru a rezolva probleme ale societăţii, a creat o platformă – Dopomoha, pentru cei care se adăpostesc în România din calea războiului.
Fundația de Ajutor Medical Profilaxis împreună cu Centrul Medical Profilaxis din Timișoara anunță acordarea de servicii medicale gratuite (consult, ecografie, EKG etc) refugiaților ucraineni care se află în trecere sau ajung să fie găzduiți în Timișoara sau în județul Timiș.
Programările se fac prin telefon, de luni până vineri, între 8-17, la numerele: 0748110390 sau 0748110395 sau la Centrul Medical Profilaxis, Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 106, Timișoara.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara cere ajutorul pentru a asigura necesarul de sânge pentru județul Timiș, dar și pentru Ucraina. Programul de recoltare a fost prelungit.
Pentru o organizare eficientă și unitară a misiunii umanitare și o bună centralizare a resurselor din județul nostru, comunicați intențiile de ajutor la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Timiș, email cjccitimis@gmail.com, telefon: 0256 404 661, 0256 404 662, 0749 402 700.
Pe aceeași temă:
Timișoara pentru Ucraina: sprijin pentru femeile, copiii și răniții care ajung la Cernăuți
Nevoie de sânge pentru Timiș și Ucraina. Program prelungit la Centrul de Transfuzie din Timișoara
Salvați Copiii: Asistență umanitară, la punctele de frontieră cu Ucraina
Citiți principiile noastre de moderare aici!