Punctul de plecare este Casa “Verde pentru Biciclete” (Parcarea TIMCO- str. Circumvalațiunii), la ora 9. Traseul parcurs va fi următorul: Casa VpB – Galeria 1 – Demetriade – Muzeul Satului – Pădurea Verde – Baraj Dumbrăvița – Dumbrăvița – Timișoara. Lungimea traseului este de aproximativ 17 de km, iar durata de parcurgere estimată este de 3 ore. Înainte de plecarea în tură, cei care nu au deja număr de biciclist, vor putea primi unul de la voluntarii “Verde pentru Biciclete”.
Pentru a participa la tură, bicicliștii trebuie să aibe un minim de dotare corespunzătoare cum ar fi: pompă sau cameră de aer de rezervă, apă, energizante și mâncare, cască, echipamente și îmbrăcăminte adecvată temperaturilor de afară și previziunilor meteo.
Această tură bănățeană este cea de-a treia dintr-o serie de 6 programate în acest an. Turele cicliste bănățene au devenit deja tradiționale în cadrul campaniei “Verde pentru Biciclete”, primele ture de acest gen având loc în 2009. Următoarele ture VpB vor avea loc pe 8 iulie, respectiv pe 22 iulie.
Pentru detalii, organizatorii pot fi contactaţi la numărul de telefon: 0722 550 897, Graţian Bolog, coordonator tură.
“Verde pentru biciclete” este o mişcare pentru pedalare susţinută de Agenda, Agenda.ro, timisoreni.ro, tion.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!