Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta l-au descoperit în flagrant pe bărbat, în timp ce trecea peste frontiera verde cu pachetele de ţigări. Au tras focuri de armă pentru a-l soma să se oprească.
Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, la SPF Deta.
„S-a efectuat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile în zona de competenţă. Astfel, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat a observat un bărbat care transporta dinspre Serbia înspre România, peste frontieră, colete voluminoase. Polițiştii de frontieră au demarat o acţiune de reţinere în flagrant a persoanei în cauză. Bărbatul a fost somat prin voce. Pentru că acesta a ignorat somaţiile, au fost trase în plan vertical trei focuri de avertisment, dar persoana în cauză nu s-a oprit şi a căzut într-un şanț în fâşia de protecţie a statului. Poliţiştii de frontieră au acordat primul ajutor şi au chemat ambulanţa, care l-a transportat pe bărbat la spital pentru investigaţii medicale”, au arătat reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
În urma verificărilor, în cele 18 colete transportate lucrătorii Poliţiei de Frontieră au descoperit aproximativ 12.500 de pachete de ţigări marca „Marble”.
Bărbatul care voia să le introducă în ţară, Grigore P., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Cluj, s-a ales cu dosar penal.
„Întreaga cantitate de ţigări descoperită va fi ridicată în vederea confiscării. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întocmirii actelor premergătoare începerii urmăririi penale pentru cetăţeanul român, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat”, au mai arătat reprezentanţii ITPF Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!