Centrul Incuboxx de pe Circumvalaţiunii, realizat printr-un proiect de 4 milioane de euro cu finanţare europeană, ar urma să ofere găzduire, în condiţii avantajoase, unor firme care activează în domeniul IT&C.
Vorbim despre o clădire de birouri cu patru etaje. Tarifele încep de la 3,5 euro pe metru pătrat pentru firmele în perioada de incubare şi 5 euro pentru cele în perioada de consolidare în primul an de închiriere.
Reprezentanţii primăriei spun că deocamdată se primesc solicitări pentru închirierea spaţiilor şi în paralel se caută administrator.
Autorităţile locale sunt la cea de-a doua licitaţie pentru serviciile de administrare și management a clădirii Incuboxx, contract estimat la 1.728.105 lei fără TVA, aproximativ 485.000 de euro cu TVA. Durata propusă a contractului este de 60 de luni, adică 5 ani.
„Serviciile de administrare a Incuboxx se licitează pentru a doua oară, cu termen de deschidere a ofertelor în 15 aprilie. La prima licitaţie am înregistrat o singură ofertă, a unei companii care nu a îndeplinit criteriile minime de calificare. Dacă nici la această licitaţie nu vom avea un rezultat pozitiv, cel mai probabil primăria îşi va asuma administrarea centrului, singură sau în parteneriat. În paralel, procedura internă de ocupare a spaţiilor continuă, până în momentul de faţă înregistrându-se opt cereri ce vor fi analizate în perioada următoare, pentru acordarea dreptului de acces şi încheierea contractelor aferente”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.
Până în iulie 2016 gradul de ocupare a clădirii Incuboxx trebuie să fie de aproape 50%, un indicator care trebuie îndeplinit în cadrul proiectului pe fonduri europene privind crearea acestei infrastructuri regionale de afaceri și inovare în sectorul IT&C.
Articole pe aceeași temă:
Incubatoare de afaceri de 5 milioane de euro stau goale la Dumbravita si Timisoara
A fost inaugurat Centrul IT&C Incuboxx. Perete de escalada si sala de fitness pentru antreprenori
Citiți principiile noastre de moderare aici!