Toate cele patru echipe de control ale ISU Banat au descins, marți, la comercianții de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu.
Specialiștii au reușit să controleze patru comercianți la care au descoperit 15 nereguli. Au aplicat 10 avertismente și 5 amenzi în valoare de 69.500 de lei. Pompierii au descoperit că doi comercianți funcționau acolo fără autorizație de securitate la incendiu. Mai mult, specialiștii au găsit în locațiile controlate instalații electrice cu defecțiuni și improvizații, căi de acces îngustate prin amplasarea de manechine și marfă dar și probleme cu iluminatul de securitate pentru evacuare.
„Activitatea de verificare se va executa zilnic, până la verificarea tuturor spațiilor comerciale din această zonă pentru a preîntâmpina producerea altor evenimente care se pot solda cu pierderi de vieți omenești și importante pagube materiale”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Articole pe aceeași temă
Incendiul de pe Brancoveanu a izbucnit de la instalatia electrica
Un mort si doua cladiri distruse in urma unui incendiu violent, la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!