Ștrandurile din Timișoara au fost luate cu asalt , miercuri după-amiază, de reprezentanții Gărzii de Mediu şi comisarii Gărzii Financiare Timiş. S-au verificat atât actele de funcționare ale societăților comerciale, autorizaţiile și avizele necesare funcţionării, cât și evidențele financiar-contabile ale operaţiunilor comerciale efectuate şi ale veniturilor realizate. Un alt aspect urmărit de comisia de control a fost respectarea normelor de protecţie a mediului şi modul în care este asigurată paza în zona acestor baze de agrement.
Una dintre societățile comerciale verificate a fost amendată cu suma de 2.000 de lei pentru mai multe nereguli găsite în acte, iar administratorul firmei a fost chemat la sediul Gărzii de Mediu Timiş.
În tot acest timp, polițiștii i-au sfătuit pe timișorenii care au mers să se răcorească la ștrandurile respective să fie precauți și nu își lase bunurile de valoare nesupravegheate. Totodată, polițiștii au împărțit pliante cu informații de natură preventivă.
Pe această cale polițiștii vă sfătuiesc ca atunci când mergeți la ștrand să evitați să luați la dumneavoastră bunuri de valoare, iar dacă nu vă sunt absolut necesare lăsaţi-le în locuri sigure. Atenţie la telefoanele mobile, portmonee şi cheile de la maşină, iar când intraţi în apă, lăsaţi-le în grija unor persoane de încredere.
Inghesuiala mare, duminica, pe strandurile din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!