Poliţiştii comunitari de la Secţia 2 au început săptămâna cu noi controale, pentru depistarea conducătorilor auto care fac transport ilegal de persoane. Astfel de situaţii au fost depistate şi la acţiunile desfăşurate în ultima lună, când şapte şoferi au fost sancţionaţi cu amenzi a câte 1.500 de lei.
La ultima acţiune existau deja persoane care au făcut demersuri pentru a intra în legalitate şi au obţinut autorizaţii pentru a efectua astfel de activităţi de transport, din partea primăriilor din localităţile de domiciliu, printre care Sânnicolau Mare şi Giarmata, dar care nu deţineau autorizaţie din partea Primăriei Timişoara pentru a aştepta şi prelua clienţi de aici. Unii dintre ei, cinci şoferi, depuseseră însă documentaţia pentru a obţine toate avizele necesare şi li s-a pus în vedere să presteze astfel de activităţi numai când vor fi în regulă cu actele.
De asemenea, agenţii au verificat şi modul în care şoferii de taximetre respectă legislaţia în vigoare. Au fost depistaţi şoferi care îşi aşteptau clienţii în alte locuri decât cele stabilite ca şi staţii de taximetre, pe strada Dunării, pe Calea Aradului şi lângă Universitarea de Ştiinţe Agricole, precum şi în alte zone. În ultimele zile, cinci taximetrişti au fost sancţionaţi cu amenzi a câte 250 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!