Acțiunile au ca scop prevenirea evaziunii fiscale în domeniul comerțului cu carne, legume, fructe și obiecte ornamentale.
„În această dimineaţă (n.r. – joi), peste 70 de poliţişti de la Biroul de investigare a fraudelor, Ordine publică şi Rutieră, efectuează controale într-o piaţă agroalimentară din municipiul Timişoara, vizând atât persoanele fizice autorizate cât şi societăţile comerciale arondate pieţei, pentru a stabili circuitele şi operaţiunile efectuate de agenţii economici. Acţiunea se desfăşoară şi în municipiul Lugoj, unde sunt vizate mai multe societăţi comerciale cu activităţi în domeniul comerţului cu carne, legume, fructe şi obiecte ornamentale”, au anunțat cei de la IPJ Timiș.
Din echipele mixte, pe lângă polițiști, au făcut parte angajați din cadrul ITM Timiş, DSVSA Timișoara și OPC Timiș.
„Echipele mixte de control verifică respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea, concordanţa între stocurile scriptice şi faptice, documentele de provenienţă a mărfurilor, respectarea prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale şi contabile, respectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a mărfurilor alimentare, precum şi verificarea situaţiei contractuale a angajaţilor”, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.
UPDATE: Sute de kilograme de carne expirată, peste o tonă de legume și fructe confiscate și amenzi în valoare de aproape 200 de mii de lei. Acestea sunt rezultatele controalelor demarate de polițiști în piața Badea Cârțan, dar și la Lugoj. În total au fost aplicate 49 de sancțiuni. Cea mai mare dintre acestea au primit-o administratorii unei societăți comerciale care vindea carne expirată.
„A fost depistată o societate comercială din Timişoara, care oferea spre vânzare 130 de kg carne şi produse din carne de pasăre cu termenul de valabilitate expirat. Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a agentului economic, cu amendă în valoare de 20.000 de lei şi confiscarea în vederea distrugerii a întregii cantităţi de cane”, susțin reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!