Autoritatea Europeană a Muncii (ELA), condusă de românul Cosmin Boiangiu, a organizat, joi, pe autostrada A1 Timișoara-Arad o acțiune de control alături de ITM Timiș, inspectori de muncă din cadrul Inspecției Muncii din Slovacia, precum și inspectori de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).
Este pentru a doua oară când ELA a ales județul Timiș pentru a organiza o inspecție comună, denumită TRUCK&BUS, privind verificarea angajatorilor care desfășoară activități de transport rutier, respectiv a șoferilor care tranzitează România.
„În timpul acțiunii de control au fost verificate 97 de autovehicule dintre care: 45 înmatriculate în România, 19 în Bulgaria, 5 în Serbia, 1 în Ucraina, 4 în Ungaria, 11 în Turkmenistan, 6 în Polonia, 1 în Belgia, 1 în Lituania și 1 în Slovacia. Au fost întocmite 12 procese verbale de contravenție în valoare de 59.000 de lei pentru 12 dintre autovehiculele controlate”, a transmis Ileana Mogoșanu, inspector-șef al ITM Timiș.
Cele mai multe sancțiuni, cinci la număr, au fost aplicate pentru nerespectarea timpului de muncă și timpului de odihnă al conducătorilor auto. De asemenea, au mai fost date amenzi pentru neînregistrarea manuală a datelor tahograf, lipsa inspecției tehnice periodice valabilă, lipsa certificatelor de pregătire profesională a șoferilor, depășire masa totală maximă autorizată și manipulare sistem adBlue.
„Inspecțiile comune organizate de ELA fac posibilă cooperarea între statele membre ale Uniunii Europene, îmbunătățind schimbul de informații și bune practici în vederea aplicării legislației specifice detașării transnaționale”, a mai precizat Ileana Mogoșanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!