Începând de luni și până duminică, 4 martie, controlorii societății de transport „se vor concentra pe interzicerea călătoriei în buclele de întoarcere a tramvaielor din zona Torontal, AEM și Ciarda Roșie”.
În ceea ce privește liniile de Expres 1, 2, 3, 4, 6, 7 și 8, precum și liniile metropolitane, „agenții de intervenție, pază și ordine cu atribuțiuni de control vor verifica titlurile de călătorie prin sistemul de acces control pe ușa de urcare față a mijlocului de transport”. Practic, urcarea se va face, așa cum este normal, numai pe ușa din față.
Oficialii STPT le reamintesc călătorilor că validarea titlurilor de călătorie este obligatorie la urcarea în mijloacelor de transport, chiar și pentru cei care beneficiază de transport gratuit.
„Această acţiune vine în sprijinul stabilirii graficelor de circulaţie care se configurează în funcţie de gradul de încărcarea a acestora. Pentru asigurarea unui transport civilizat, vă rugăm să păstraţi curăţenia, să nu degradaţi sau să vandalizaţi mijloacele de transport”, mai spun cei de la STPT.
Săptămâna trecută, controlorii societății au dat 15 amenzi, iar pentru cinci călători au avut nevoie de ajutorul polițiștilor și al jandarmilor, pentru că erau în stare de ebrietate și au început să-i înjure.
Citiți principiile noastre de moderare aici!