Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au organizat, vineri, împreună cu jandarmii de la Gruparea Mobilă, o nouă acțiune în Piața 700, după ce în ultima perioadă au primit numeroase sesizări de la cetățeni legate de persoanele care au obiceiul să vândă flori acolo fără să dețină documente legale în acest sens și fără a avea vreun act doveditor privind proveniența mărfii, făcând concurență neloială altor comercianți care dețin documente și își plătesc taxele la zi.
„Au fost depistate cinci persoane, o parte dintre acestea minore, toate cunoscute ca ocupându-se cu astfel de îndeletniciri. Adulții au fost sancționați contravențional conform HCL 139/2011, au fost aplicate două amenzi în valoare de 1.500 de lei, iar minorii au primit avertisment. Florile comercializate au fost distruse. Am tot avut reclamaţii cu privire la aceste persoane care vând flori fără acte, ei spun că le aduc din altă localitate, şi fac mizerie, este un grup din Bocşa”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!