Polițiștii timișeni povestesc că scandalul ar fi plecat din zona VIP a clubului Database, la etaj, și s-a mutat ulterior în stradă. La altercație au participat șase agenți de pază și doi frați, de 30 și 33 de ani. Cel mai mic dintre frați este etnic sârb din Timișoara și are cetățenie americană, iar cel mare are numai rezidență în Statele Unite ale Americii.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, cei doi au mers în clubul de pe strada Pestalozzi pentru a petrece alături de mai multe persoane. La un moment dat, ei au intrat în conflict cu agenții de pază și a început bătaia. Cei opt, spun polițiștii, au folosit o rangă și un box în timpul altercației și au ajuns ulterior să se bată pe stradă.
Cei doi frați au plecat de la fața locului cu un autoturism BMW până la sosirea primelor echipaje de poliție și jandarmi. Tinerii s-au întors însă după 20 de minute și, în timp ce polițiștii și jandarmii erau la intrarea în club, au oprit mașina în dreptul parcării. Cel de 33 de ani a coborât și a executat șase focuri de armă letală, cu glonț, în plan vertical, iar apoi a sărit înapoi în autoturism și șoferul a demarat în trombă.
Oamenii legii spun că au plecat imediat în urmărirea lor, dar i-au pierdut pe străduțele din zonă. Marți, polițiștii au reușit să îl prindă pe bărbatul de 33 de ani, pe stradă, în Timișoara, și l-au dus la audieri. Spre după-amiază, la poliție s-a prezentat și fratele lui însoțit de un avocat, iar polițiștii l-au audiat mai multe ore.
În urma audierilor, anchetatorii au stabilit că focurile de armă au fost trase de fapt de tânărul de 33 de ani și nu de fratele lui, așa cum se credea inițial. Bărbatul care a folosit pistolul cu glonț nu are permis de portarmă și a fost plasat sub control judiciar. El este cercetat acum pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală fără drept.
Articole pe aceeași temă
http://www.tion.ro/barbatul-care-a-tras-cu-pistolul-in-fata-clubului-database-prins-de-politistii-din-timisoara/2023548
Citiți principiile noastre de moderare aici!