Unii dintre controlorii RATT ar putea ajunge la… spălat vagoane, a declarat zilele trecute directorul regiei, Ioan Goia. Conducerea Regiei Autonome de Transport Timişoara a ajuns la concluzia că până acum controlorii nu au fost selectaţi aşa cum ar fi trebuit, unii au probleme de disciplină, drept pentru care vor trece cu toţii printr-o evaluare.
„Nu cred că am avut niciodată grijă prea mult când i-am selectat pe aceşti oameni. Dacă ne uităm în dosarele lor, sunt angajaţi ai noştri cu anumite probleme, dacă ne uităm în dosarele unora dintre ei vom vedea că au avut sancţiuni în trecut, vom vedea că au făcut parte din personalul de bord, au fost sancţionaţi şi trimişi la control, sau n-au corespuns nu ştiu pe unde şi au fost trimişi la control. Asta nu este o politică de personal pentru interfaţa noastră, ca imagine cu clientul nostru. Preferăm să-i ducem înapoi la spălat vagoane, să facă altceva cei care nu corespund cerinţelor noastre”, a spus Goia. El s-a declarat dezamăgit de comportamentul şi modul în care îşi desfăşoară activitatea unii dintre cei care controlează călătorii în mijloacele de transport în comun, a celor care ar trebui să-i sancţioneze pe călătorii frauduloşi.
Evaluarea controlorilor a început deja de circa o săptămână, a precizat directorul RATT, şi există o comisie care se ocupă de acest lucru. „Vor fi interviuri cu ei, îi vom pune să comunice cu noi, este o comisie care îi va evalua, îi vom pune să citească ceva, să vedem cum ni se adresează, vor fi mai multe probe date, vor fi testaţi inclusiv din punct de vedere psihologic, şi o să vedem care corespund. În urma acestor evaluări vom vedea câţi dintre ei se vor mai ocupa de aceste activităţi”, a mai explicat Goia. Directorul RATT a declarat că s-a mai făcut o evaluare a controlorilor, în 2009, dar aceasta nu a putut fi aplicată din cauza suspendării sale din funcţie.
Mai puţine probleme cu… luarea de mită, vandalizările continuă
Ioan Goia s-a declarat mulţumit, în schimb, de colaborarea cu Poliţia Comunitară. „Colaborăm foarte bine cu Poliţia Comunitară. De când avem aceste echipe mixte avem şi siguranţa controlorului nostru în această activitate, dar avem şi fericirea să spunem că foarte puţine cazuri mai sunt care ne sunt semnalate de călătorii noştri legate de dare şi luare de mită, problemă cu care în anii trecuţi ne-am confruntat în permanenţă, cu acest tip de reclamaţii”, a spus şeful RATT.
Şi comportamentul unora dintre călători lasă de dorit. Dovadă stau… mijloacele de transport în comun vandalizate care circulă prin oraş. De aceea, conducerea RATT a anunţat că din această săptămână, angajaţii regiei şi poliţiştii comunitari vor intensifica verificările la orele serii.
„Vom avea acţiuni comune, atât pe parte de control, cât şi pentru depistarea călătorilor care vandalizează sistemul de biletărie, sistemul nostru de ticheting, nu perforează şi călătoriile frauduloase sunt în număr foarte mare. Echipe mixte, formate din agenţi comunitari şi angajaţi RATT se vor deplasa, între orele 21-24, pe liniile pe care avem de obicei probleme”, a mai spus Goia.
Acţiunile comune vor continua până când „fenomenul va scădea ca intensitate”, au precizat reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timisoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!