Angajații STPT cu atribuții de control și-au petrecut săptămână cu precădere pe liniile expres, dar nu au fost neglijate nici alte linii de transport în comun. Au prins foarte multe persoane care circulau fără bilet, iar în tramvaiele ce tranzitează centrul orașului au găsit și cerșetori. Trei persoane care practicau cerșetoria au fost date jos din mijloacele de transport pe șine.
După ce au primit tot mai multe sesizări de la timișoreni cu privire la apariția hoților de buzunare pe transportul public, oficialii STPT au trimis echipele de control pe tramvaiele sau autobuzele ce au drum prin zona Traian sau Piața 700.
„Echipele noastre de control au fost prezente într-un număr foarte mare pe mijloacele de transport care făceau obiectul sesizărilor călătorilor la dispeceratul STPT privind prezența unor cetățeni cunoscuți ca hoți de buzunare care acționau în special în zona Piața Traian – Piața 700”, transmit reprezentanții STPT.
Controalele continuă și la sfârșit de săptămână.
Citiți principiile noastre de moderare aici!