Cei de la ISU Banat au intervenit la 14 situații de urgență, în noaptea de duminică spre luni. Cele mai multe dintre intervenții, nouă la număr, au fost pentru îndepărtarea copacilor doborâți de furtună. Salvatorii au intervenit și pentru degajarea unor elemente de construcție, acoperișuri luate pe sus de vânt, dar și fire doborâte de furtună.
Luni dimineață, pompierii au fost chemați să îndepărteze trei copaci care au căzut peste cinci autoturisme, dar și pentru degajarea unor elemente de acoperiș.
Furtuna a afectat și alimentarea cu energie electrică în 15 localități din județ. Aproximativ 3.098 de consumatori au rămas fără energie electrică. Localitățile afectate sunt: Timișoara, Giroc, Sânnicolau Mare, Banloc, Teremia Mare, Dudeștii Vechi, Valcani, Parța, Cărpiniș, Săcălaz, Orțișoara, Satchinez, Giarmata, Dumbrăvița și Ghiroda. Avariile sunt în curs de remediere.
Vă reamintim că, duminică seară, Timișul a fost sub cod portocaliu de vreme rea. Meteorologii au anunțat ploi torențiale, grindină, vânt puternic cu aspect de vijelie și descărcări electrice frecvente.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/cod-portocaliu-de-furtuni-inclusiv-in-timisoara-prapad-in-mai-multe-localitati-din-timis-si-in-serbia/2253606
http://www.tion.ro/timisul-iar-sub-cod-galben-de-ploi-torentiale-se-anunta-vijelii-si-grindina-pana-luni/2253353
Citiți principiile noastre de moderare aici!