Anul acesta vor participa șase copii cu nevoi speciale: Andrei Cupșa, Alexandru Țurcanu, Alexandru Toma, Cristian Mărculescu, Călin Cirsmar și Timotei Julei. Sportivii sunt antrenați de Marius Pârjol, kinetoterapeut al Fundației de Abilitare „Speranța”.
În fiecare an, Fundația de Abilitare „Speranța” a adus la Timișoara medalii de aur, argint și bronz. Fundaţia de Abilitare „Speranţa”(FAS) este o organizaţie neguvernamentală cu aproape 25 de ani de activitate în sprijinul copiilor cu nevoi speciale şi al familiilor acestora, având ca misiune includerea acestor copii în școli și grădiniţe obișnuite, precum și schimbarea mentalităţii și atitudinii faţă de ei. De-a lungul timpului, FAS s-a implicat la nivel local, în sprijinirea copiilor, prin oferirea de servicii directe adresate copiilor, părinţilor și cadrelor didactice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!