În aceste zile, Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și implicit Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” găzduiesc din nou Olimpiada Națională de Arta Actorului.
După opt ani, Olimpiada Națională de Arta Actorului se întoarce acasă pentru că aici s-a născut. În anul 2004, catedra de teatru „Diogene Bihoi” din Cadrul Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” a demarat Festivalul Național de teatru pentru liceele vocaționale, primul festival de teatru din țară pentru liceele cu profil vocațional care au secție de teatru. La cea de-a III-a ediție, în anul 2007, se naște ideea de a transforma acest festival în Olimpiadă Națională. Astfel, în anul 2008 are loc prima ediție a Olimpiadei Naționale de Arta Actorului.
Chiar dacă în cei opt ani, la Timișoara s-au mai desfășurat secțiuni ale acestei Olimpiade (2010 – secțiunea Trupe de teatru, 2011 – secțiunea Individual), în acest an, urbea de pe Bega găzduieşte ambele secțiuni, la care participă 150 de elevi și profesori din 11 licee de profil din țară: Arad, Botoșani, Brăila, București, Buzău, Cluj-Napoca, Galați, Iași, Tg Jiu, Tulcea, Timișoara.
Olimpiada se derulează pe două secțiuni: secțiunea Individual și secțiunea Trupe de teatru, ambele desfășurându-se în cele două săli, Sala Studio și Sala Mare, ale Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara.
Olimpiada beneficiază de sprijinul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Timiș, al Consiliului Județean Timiș, Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Facultății de Muzică și Teatru – U.V.T. şi al Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara. cop si pro fdiin toata tara, la aolim de arta act timis9ora
Programul Olimpiadei:
Miercuri, 8 aprilie 2015
9.00-9.45
VIȚELUL DE AUR, după Ilf și Petrov, adaptare de Marian Parfeni, regia Marian Parfeni
Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad
10.00-10.45
JOCUL DE-A VACANȚA, adaptare după Mihail Sebastian, regia Lenuș Teodora Moraru
Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani
11.00-11.45
VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ, adaptare după W. Shakespeare, regia Jarcu Zane și Nicoleta Brânzia
Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila
12.00-12.40
CAFENEAUA, scenariu de Mariana Ghițulescu după texte din literatura română și universală: „Wallys Caffe” de Sam Bobrick, „Ușa” de Matei Vișniec, „Malala” de Malala Yousafzai, „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudoux, „Îngerul orașului” de Tudor Chirilă, regia Mariana Ghițulescu
Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” București
12.55-13.35
COMITETUL DE FEMEI, de Roxana Andronescu, regia Anda Pantiș/Viorica Radu
Liceul de Arte „Margareta Sterian” Buzău
Pauză 13.35-15.00
15.00-15.50
ÎNGERI CĂZUȚI, adaptare după „Trainspotting” de Irvine Welsch, regia Elena Corb, regia tehnică Andrei Răzvan Mitrea
Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” Cluj-Napoca
16.05-16.55
JOCUL DRAGOSTEI ȘI AL ÎNTÂMPLĂRII, de Marivaux, regia Daniela Nistor Enache și Mihăilescu Victor
Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” Galați
17.10-17.40
ULTIMUL GODOT DINTRE TOȚI, adaptare după Matei Vișniec
Colegiul de Artă „Octav Băncilă” Iași
17.55-18.25
PAPARAZII sau CRONICA UNUI RĂSĂRIT DE SOARE AVORTAT, de Matei Vișniec, regia Dragoș Spahiu
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Tg. Jiu
18.40-19.30
CAMERISTELE, scenariu dramatic după Jean Genet și Jean Paul Sartre, regia Ion Dore
Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea
19.45-20.45
REVIZORUL, de N.V. Gogol, regia Cătălin Ursu și Mirela Puia
Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara
Joi, 9 aprilie 2015
9.00-10.15 – Repertoriu individual clasa a XII-a fete Sala Studio Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”: Boiciuc Mihaela (Arad), Cuţescu Mădălina (Brăila), Odagiu Monica Elena (București), Drăghiciu Mădălina Cosmina (Buzău), Lorán Betty (Cluj)
10.30-11.30 – Repertoriu individual clasa a XII-a fete Sala Studio Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”: Teleman Georgiana (Iași), Tomoescu Emilia (Tg. Jiu), Gavril Patricia (Timișoara), Stan Lavinia Andreea (Tulcea)
11.45-13.00 Repertoriu individual clasa a XII-a băieți Sala Studio Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”: Patcău Claudiu (Arad), Mihalache Dorin (Brăila), Ionescu Andrei Nicolae (București), Dragomir Alexandru (Buzău), Miron Marius (Cluj)
13.15-14.15 Repertoriu individual clasa a XII-a băieți Sala Studio Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”: Luca Alexandru (Iași), Rădulea Vlad (Tg. Jiu), Zgăbaia Andrei (Timișoara), Furtună Marius Cosmin (Tulcea)
Participanţii se vor prezenta cu cel puţin jumătate de oră înaintea intrării în concurs
ora 15.30 – Festivitatea de premiere, Sala de spectacole a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!