La acţiunea de ecologizare au
participat 230 de elevi, de la Şcolile generale
nr. 2, 4, 7 şi 19, Liceul „Carmen
Sylva” şi Şcoala „Rudolf
Walter”. Copiii au strâns de pe
străzile şi din parcurile timişorene
aproximativ 9 metri cubi de
deşeuri, spune purtătorul de
cuvânt al Retim, Livian Hotico. Elevii au adunat
gunoaiele din cartierele Şagului, Plopi, Fabric,
Cetate, Blaşcovici şi Lipovei. În
Lipovei, copiii au şi plantat 15 arbori
ornamentali, la acţiune participând şi
doi reprezentanţi ai Ambasadei SUA la
Bucureşti. Aceste activităţi fac parte
din proiectul „Timişoara ecologică –
cartiere ecologice”, coordonat
de Consiliul Seniorilor creat de Primăria
Timişoara, în colaborare cu societatea
Retim, Consiliile consultative de cartier şi
Serviciul de Protecţie a Mediului al
municipalităţii. În prima lună de
desfăşurare a proiectului s-au colectat 22 de
metri cubi de deşeuri. Cei mai
harnici elevi vor fi premiaţi de
oficialităţile urbei. Următoarea
acţiune de ecologizare este
programată pentru 25 aprilie 2009.
Din păcate, evenimentul de la finele
săptămânii n-a fost lipsit de
incidente. Poliţiştii comunitari au depistat
şi sancţionat un bărbat de 40 de ani
care a aruncat cu petarde în curtea Şcolii
generale nr. 4 de pe strada Jokai Mor. Individul s-a
ales cu o amendă de 200 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!