Problema este că nu s-au ocupat toate aceste locuri şi încă mai sunt serii disponibile. Sunt 53 de locuri de cazare în tabăra din Chevereşu Mare, iar la Poieni Strâmbu – 54 de locuri.
Vacanţa de vară începe în 21 iunie şi durează până în 14 septembrie. Perioada s-a împărţit în 11 serii de tabere.
„S-au luat măsuri de acoperire a deficitului de personal din centrele de agrement, s-au încheiat contracte cu firme specializate în furnizarea alimentelor. S-au încheiat contracte cu firme de salubrizare. Se va asigura prezenţa unui cadru sanitar în fiecare serie de tabără. Au avut loc lucrări de vopsire la interior şi exterior. Interesul cadrelor didactice de a organiza tabere a scăzut”, spune Adrian Tal, directorul Direcţiei de Sport şi Tineret Timiş.
Sunt rezervate 5 serii la Chevereşu Mare, iar la Poieni Strâmbu 8 serii. Sunt 100 de locuri disponibile pentru tabere sociale şi 25 pentru persoanele cu dizabilităţi.
Prefectul de Timiş Eugen Dogariu a sugerat găsirea unor soluţii pentru ocuparea locurilor. Una dintre aceste soluţii ar fi organizarea de tabere tematice. În Colegiul Prefectural s-a propus şi verificarea instalaţiilor electrice din tabere, pentru că elevii, de obicei, folosesc mult priza, încărcându-şi celularele ori laptop-urile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!