Sâmbătă, 30 septembrie, între orele 11 și 16, la Observatorul Seismologic din Timișoara, copiii și adulții sunt invitați să descopere lumea extraordinară a științei prin activități destinate minților curioase. Eveniment este desfășurat sub tema „ReCoNnect – Research for Health”, ce aduce zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg și se concentrează pe modul în care știința poate contribui prin dezvoltarea de soluții la sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător.
Astfel, organizatorii au pregătit zone de jocuri, concursuri cu premii, experimente pe teme de interes în cercetare, observaţii solare, sesiuni de lectură şi activităţi practice de învăţare şi descoperire a fascinantei lumi a roboticii, programării şi ingineriei.
„Peste 15 proiecte Ştiinţescu Timişoara dedicate educaţiei STEAM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă, matematică) din judeţul Timiş şi din Banatul Montan vor fi prezente cu activităţi pentru copii şi mentori Ştiinţescu care vor ghida participanţii pe un traseu ce explorează în mod creativ universul cercetătorilor”, a precizat Adina Rău, cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului și organizatoarea evenimentului pentru Timișoara.
Foto: ReCoNect
Noaptea Cercetătorilor se desfășoară la nivel național, pentru al doilea an la rând, sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
ReCoNnect – Research for Health este organizat într-un consorțiu din care fac parte Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică, Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Programul Științescu Timișoara este implementat de Fundația Comunitară Timișoara, este finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe şi Fundația Bosch România, la nivel naţional de Romanian-American Foundation şi este susţinut de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!