Copilul, în vârstă de 13 ani, care suferă de Sindromul Down, a mers la cabinetul stomatologic împreună cu mama și mătușa sa. A rămas în sala de așteptare, iar la un moment dat a ieșit în stradă și nimeni nu mai știe nimic de el.
A fost văzut ultima dată la ieșirea din cabinet, în jurul orei 10.54, pe bulevardul Revoluției. La momentul dispariției era îmbrăcat cu o bluză de culoare gri și pantaloni cu imprimeu negru și alb.
Cine poate oferi informații despre locul în care se află este rugat să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție sau să sune la 112.
UPDATE. Copilul a fost găsit. În ce stare este
Copilul dispărut a fost găsit în Calea Lipovei, în apropierea unui magazin, de către o patrulă a Poliției Locale. Este în afara oricărui pericol.
Reprezentanții IPJ au transmis că ”minorul a fost găsit de polițiștii locali în stare bună, comunicativ. El a fost predat părinților care și-au exprimat bucuria că a fost găsit într-un timp atât de scurt.”
video: IPJ Timiș
Citiți principiile noastre de moderare aici!