Cornelia Corescu a venit însoţită de o grupare de trei avocaţi, fiecare pledând, pe rând, timp de aproape o oră în total, în favoarea cercetării în stare de libertate a clientei lor. Cei trei avocaţi ai Corneliei Corescu au invocat mai multe argumente de ordin procedural, susţinând că şefa ITM Timiş nu este un pericol pentru societate şi poate fi lăsată liberă.
La rândul lui, avocatul lui Vasile Medeşan, care e cercetat în stare de liberatate, a cerut menţinerea deciziei magistraţilor Tribunalului Timiş, susţinând că nici acesta nu poate influenţa martorii, deoarece s-a autosuspendat din funcţia de secretar executiv al PDL Timiş.
În faţa magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, Cornelia Corescu a spus doar că doreşte să se întoarcă la familie. “Nu sunt un pericol public, doresc să mă întorc la familie şi la persoanele nevoiaşe de care de ani de zile mă ocup”, a spus Corescu.
Magistraţii Curţii de Apel Timişoara vor lua o decizie în următoarele ore.
UPDATE. Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au decis, joi după-amiaza, arestarea preventivă pentru 29 de zile a fostului secretar executiv al PDL Timiş, Vasile Medeşan, şi menţinerea deciziei de arestare preventivă dată de Tribunalul Timiş în cazul şefului ITM Timiş, Cornelia Corescu.
Potrivit sentinţei pronunţate la Curtea de Apel Timişoara, arestarea preventivă a lui Vasile Medeşan va intra în vigoare din momentul executării mandatului. De asemenea, Cornelia Corescu este obligată să achite cheltuieli de judecată în valoare de 200 de lei.
Cornelia Corescu a fost suspendata din PDL
Sefa ITM Timis, acuzata ca a cerut 10.000 de lei donatie pentru PDL ca sa nu aplice amenzi
Citiți principiile noastre de moderare aici!