„În PNL competiția este un mod de viață și de aceea mă bucur să anunț că avem prima candidatură pentru postul de primar al Timișoarei. Competiția pentru această poziție extrem de importantă a fost deschisă de viceprimarul Timișoarei și președintele Organizației PNL Timișoara, Cosmin Tabără. Vreau să îl felicit pe colegul nostru pentru curaj și îi urez succes în competiția internă”, a transmis marți, 10 ianuarie, Alin Nica, președintele PNL Timiș.
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, a anunțat tot astăzi că intră în competiția internă pentru un al doilea mandat în fruntea instituției.
„Ca și în cazul Primăriei Timișoara, și aici, lista este deschisă pentru orice membru PNL care are un program și proiecte care să îi permită să obțină votul membrilor de partid astfel încât să fie desemnat candidatul nostru pentru această funcție”, a mai spus Alin Nica.
Vă reamintim, la finalul anului 2022, fostul primar Nicolae Robu a anunțat că va candida ca independent la Primăria Timișoara, la următoarele alegeri locale. Și Dominic Fritz, actualul primar al orașului de pe Bega, a anunțat și în noiembrie că va candida pentru un nou mandat.
La alegerile din septembrie 2020, bătălia principală s-a dat între Dominic Fritz și Nicolae Robu. Potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Municipal, Fritz (USR PLUS) a câștigat alegerile cu 53,25%, învingându-l pe Nicolae Robu, care a obținut 29,87% din totalul voturilor.
Nicolae Robu a anunțat că va candida ca independent pentru funcția de primar al Timișoarei
Trimite articolul
XCea mai buna glumă a PNL–ului. Pe bune?!
Alegeti, dracu, un intelectual de marcă, nu un infatuat care are un trecut ciudat. Oricum nu va lua nici cât o ceapă degerată.
Desigur, daca in fruntea PNL la nivel judetean stă NICA, era clar că nu vor defila cu Robu sau cu PIRTEA care era in carti să candideze (nici cu el nu reuseau).
-
Pirtea care si-a aparat colegii plagiatori (Sorin Cimpeanu), sau care chiar el este banuit de plagiat? (cauta pe edu pedu sau news . ro)
Oricum, faptul ca PNL va merge cu candidat propriu diferit de Robu nu face decat sa creasca sansele ca Fritz sa ramana inca un mandat. O fi bine, o fi rau .. vedem in 2028.
-
Stiu! Partea e un găinar în politică. Nici nu știu cum de nu-l umple rușinea, că de de penibil ce e s-a tot făcut.
-
Astfel cresc șansele actualului primar sa câștige mai facil.
-
cred ca asta e si ideea , sa mearga pe mana moarta si PNL si PSD in lipsa unor candidati valabili…
-
Asta e si scopul pentru care nominalizează candidati perdanti
-
Dar de ce, stie cineva de candidati valabili la USL?
Cu asa contracandidati, homosexualii vor pastra orasul
-
Si te face sa te simti nesigur?
-
Nu, il face sa se simta neimplinit…
-
-
Revino-ti!
-
Hai mai Marcel, stiu ca iti place la cachi :)) nu te da ranit
La ūltimele alegeri aū candidat “cativa’, nū doar robū si fritz. De ūnde sa alegi ar fi, dar… greū cū alegerile pe baza de emotii.
PS:
candidati 2020
1. Nicolae Robū (PNL) – primar în fūncție
2. Adrian Popescū (Partidūl Alianța Liberalilor și Democraților)
3. Farkas Imre (ūDMR)
4. Voichița-Elena Lăzūreanū (Alianța PSD-PPū)
5. Dorel Gabriel Tomescū (Partidūl Verde)
6. Mariūs Lūcian Craina (Pro România)
7. Dominic Samūel Fritz (Alianța ūSR-PLūS)
8. Alexandrū Mūtrūc (PMP)
9. Marian Gheorghe Cūcșa (Partidūl Repūblican)
10. Dūmitrū Moroianū (PRM)
11. Florin Bodnărescū (Partidūl Noūa Românie)
12. Ovidiū Marcel Sîrbū (Partidūl Re:Start România)
13. Petrică Folică (Partidūl Rezist)
14. Lūcian Mūgūr Șerdean (independent) – candidează și la fūncția de consilier local
15. Ilie Vasile Sîrbū (independent) – candidează și la fūncția de consilier local.
Mai bine il aduc inapoi pe Alin Popovici si il pun sa candizeze.
Sunt “liberal de mic”, dar credeam ca “low bottom” a fost mandatul lui Robu, Nica a reusit sa duca stacheta mai jos, iar acum il propun pe asta? Mai rau de atat nici ca se putea…
In ritmul asta ne intrebam de ce voteaza aia AUR….
PS: bine ca nu l-au pus pe Sandru.
Puturosu asta care nu misca un deget vrea ce?
Doamne Fereste! Sper ca se razgandeste.
Perfect, decat sa ne mai punem intrebari, stim din start ca alegem un corupt.
Sunt mulțumit de ceea ce a făcut Cosmin Tabără ca viceprimar.
La următoarele alegeri aș vota pe unul din următorii pentru postul de primar: Cosmin Tabără, Roxana Iliescu sau Dan Diaconu. S-au făcut destul experimente cu postul de primar al Timișoarei la ultimele 3 alegeri. Avem nevoie de un administrator bun, nu de vedete.
-
Asa e. Foarte bune optiuni ai ales. Dar totusi si Alin Popoviciu ar merita o sansa.
Fritz administreaza foarte rau orasul! Timisorenii nu mai vor sa se intoarca la vechile metehne ale unui mascarici ca Robu! Cosmin Tabara face multe pentru oras si vrea binele timisorenilor! Sta cu fiecare de vorba daca trebuie si rezolva probleme!
COSMIN TABARA PRIMAR!!!