Expoziția va cuprinde ansambluri vestimentare tradiționale din zona Munteniei, din colecția doamnei Elena Iagăr, formată majoritar cu costume de Muscel. Colecționara va povesti despre eleganța costumelor din această regiune: cu proporțiilor perfecte, ce avantajează orice siluetă, modul în care sunt dispuse câmpurile ornamentale, motivele geometrice sau florale repetitive de pe ie care se continuă și pe fotă, într-o armonie perfectă a formelor și culorilor.
„Elementele de port popular mușcelean nu au doar valoare estetică, ci au conotații, puteri magice protective, înțelesuri profunde. De aceea, mulți încă se înmormântează îmbrăcați în straie. Cu pasiune și răbdare, colecționara se luptă să pună în valoare acea parte a trecutului comunității din care face parte, prin piesele extrem de valoroase, prin unicitatea lor artistică”, transmit reprezentanții muzeului.
În cadrul vernisajului vor avea loc două momente artistice inedite, respectiv dansul călușarului și un muzical la caval.
Expoziția va fi deschisă în perioada 23 august – 23 septembrie, între orele 10 la ora 17, în fiecare zi de marți până sâmbătă, iar duminica de la orele 12 la 19. Coordonatorul evenimentului este muzeograful Marius Matei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!