„In cadrul programelor transfrontaliere finanţate de Uniunea Europeană, Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş Timişoara se înscrie cu o cifra de şase astfel de colaborări cu Universitatea de Medicină din Szeged, însumând un total de peste 800.000 euro. Prin intermediul unuia dintre aceste programe, Clinica de chirurgie toracică a Spitalului Municipal Timişoara, a beneficiat de unul dintre cele mai moderne aparate din ţară, singurul de acest tip din toate clinicile de chirurgie toracică româneşti. Cu ajutorul acestui aparat se pot efectua anumite intervenţii chirurgicale minim invazive, iar de acest fapt vor beneficia toţi pacienţii ale căror afecţiuni se pretează la acest tip de intervenţii”, explică reprezentanţii clinicii de chirurgie toracică de la Spitalul Municipal. Avantajele folosirii acestei aparaturi vizează atât pacienţii – care stau mai puţin timp internaţi şi se recuperează mai repede după operaţie –, cât şi spitalul – care poate să reducă durata şi costurile de spitalizare pentru aceştia.
Primele intervenţii cu noul aparat vor avea loc în acestă săptămână. Timişoara este, de altfel, Centru Naţional de Perfecţionare şi Formare în chirurgia toracoscopică. „Pentru o mai bună eficientizare a acestui program, medicii din clinica timişoreană şi cei de la clinica omologă din Szeged organizează întâlniri în care este comunicată experienţa fiecărei părţi, ultima având loc chiar la finalul săptămânii trecute. În plus, cele două clinici vor desfăşura intervenţii chirurgicale în echipe mixte”, mai spun reprezentanţii instituţiei medicale timişorene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!