73 de oameni infectați cu SARS-CoV2 au murit de la începutul pandemiei în județul Timiș. Din fericire, în ultimele 24 de ore nu s-a mai înregistrat niciun deces, dar zece bolnavi se află în stare gravă la terapie intensivă. Sâmbătă dimineață, în spitalele din Timiș, erau internate 173 de persoane confirmate cu Covid-19.
S-a ajuns la 1.291 de bolnavi de Covid-19 în județul nostru, din care 58 în ultimele 24 de ore, când au fost prelucrate în total un număr de 1.092 de teste. De la începutul pandemiei și până acum, 145 de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus. Niciuna nu a fost externată la cerere în ultimele 24 de ore. Vineri, în Timiș au fost introduse în carantină 369 de persoane și 42 au intrat în izolare.
Tot 10 focare active
DSP desfășoară 33 de anchete epidemiologice și a finalizat 25 de vineri până sâmbătă. Specialiștii în sănătate publică raportează tot zece focare active, aflate în supraveghere.
Conform DSP, la Făget s-au înregistrat trei cazuri noi în ultimele 24 de ore, astfel că de la 55 de cazuri câte erau vineri s-a ajuns la 58. Doi oameni au murit în orașul aflat în carantină, de la început.
Focarele active, același număr ca și cel raportat vineri, sunt în fabrici și în spitale, dar și la un centru de îngrijiri paliative și la un centru pentru minori:
Timișoara – Unitate procesare carne – 215 cazuri confirmate
Timișoara – unitate sanitară cu paturi în regim privat – 6 cazuri confirmate
Spitalul de Psihiatrie Gătaia – 12 cazuri confirmate
Unitate Economică – 3 cazuri confirmate
Comunitate sat/comună – 11 cazuri confirmate
Centru privat de îngrijiri paliative – 13 cazuri confirmate
Unitate Economică – 5 cazuri confirmate
Spitalul Municipal Timișoara – 4 cazuri confirmate
Centru pentru minori – 3 cazuri confirmate
Făget – 58 de cazuri confirmate din care 2 decese.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XCum este posibil ca la Smithfield să fie 215 cazuri confirmate iar abatorul încă să funcționeze?! Nu-i pasă nimnănui de angajați?!
-
E american nu e român
-
E chineji (!). Iar muncitorii vietnamezi (o parte, probabil).
-
-
Nu
-
Firma americana cu numele,dar patronii e chinezi 1
Dap DSP NU INTRA IN SMITHFIELD DAR VINE LA TERASDE SI BUTICUL DIN COL NU AU TUPEU SA INTRE IN FABRICI SI SPITALE UNDE CHIAR ESTE O PROBLEMA MARE
La faget nici nu vor scadea cazurile pentru ca e o prostie inchiderea orasului, in schimb oamenii au voie sa se plimbe linistiti si daca vor sa iasa din oras au o lista intreaga de motive, pe care pot sa le minta si sa mearga oricand, oriunde!