Conform Hotărârii Guvernului, din 31 august, de la 1 septembrie se permite reluarea activității restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea putând să fie reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitor. În județul Timiș incidența cazurilor este de 0,555 la mia de locuitori, transmite Instituția Prefectului, deci se pot deschjide restaurantele, dar „se menține interdicția pentru activități de tip bar/club/discotecă și a exploatării locurilor de joacă din centrele comerciale”.
„În județul Timiș incidența cazurilor este de 0,555 la mia de locuitori, astfel că se pot deschide restaurantele, cinematografele și instituțiile de cultură cu respectarea normelor de protecție.
– administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum 2 metri între mese și să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă;
– reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție;
– se menține interdicția pentru activități de tip bar/club/discotecă și a exploatării locurilor de joacă din centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici.
– creșterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane, cu respectarea normelor de distanțare fizică”, transmite Instituția Prefectului.
Reprezentanții Prefecturii Timiș menționează că în care în localități din județ, incidența cazurilor crește peste pragul de 1,5 la mia de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență poate decide închiderea localurilor în respectivele localități.
„Totodată, în cazul în care incidența în aceste localități va scădea sub prag, tot Comitetul Județean pentru Situații de Urgență poate decide redeschiderea lor. De asemenea, dacă la nivelul județului se va depăși pragul, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență poate decide închiderea localurilor din întreg județul. Însă, cu toate acestea dacă vor exista localități în care nu se va depăși pragul, CJSU poate decide ca acolo localurile să funcționeze în continuare”, transmite Instituția Prefectului Timiș.
Trimite articolul
XActivități de tip…discotecă?!
And then it hit me – era cândva un festival numit DisktoekaFestival 🤭!
Gânduri bune…şi cu mai puțină ploaie! 😌
e bine ca am depasit Suedia la nr de cazuri , da SUEDIA care nu a pus nici o interdictie in tara !Vai de mintea romanului
-
Nu asa ? Acum toti ne pricepem la statistica.
O comparatie corecta ar fi cu o tara cu un numar similar de locuitori, teste si nivel de trai. Tara din lumea a 3-a vs tara cu nivel de trai ridicat.
Noapte de noapte îs adunați mulți la dansat și la asa numitele “terase” care par mai mult (chiar foarte mult) a cluburi în aer liber… Și ghiciți ce? Alea nu au fost restricționate sau închise… Deci serios acuma, care îi faza? De ce acolo are voie lumea sa stea la grămadă cu muzica la maxim si restaurantele sa stea închise? Care e logica? Ori cineva cam închide ochii la “terasele” astea
-
Exact.In spatele stadionului Dan Paltinisanu in incinta strandului Proiectantul in fiecare vineri si sambata de la 21 la 01 e discoteca in aer liber cu muzica la maxim.Si sambata trecuta chiar la Heaven a fost ceva bairam cu muzica .Prin urmare ce discutam aici?Astia n-au avut restrictie??
-
Pai au pe cineva în spate mai mult ca sigur. Da oricum asta nu o sa fie la nesfârșit. Dacă eram primar făceam toate cluburile la marginea orașului și sa facă acolo ce vor. Și cu condiția sa nu ii deranjeze pe cei din apropiere
-