„Primele 8 luni au reprezentat pentru Aeroportul Internaţional Timişoara o creştere medie de 60% la numărul de pasageri şi de 38% a numărului de zboruri. În luna august, 155.889 pasageri au tranzitat aeroportul, cu 54% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut când au fost înregistraţi 101.204 de pasageri. În total, cu zborurile charter spre destinaţiile de vacanţă, Antalya, Creta, Zakynthos, Santorini şi Palma de Mallorca au călătorit doar în luna august 11.910 pasageri, reprezentând 7,6% din traficul pe luna august. În ceea ce priveşte numărul de zboruri, în august 2017 la Aeroportul Internaţional Timişoara au decolat şi au aterizat 1.593 curse aeriene, cu 31% mai mult decât în luna august 2016”, au transmis, marți, reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara.
Astgfel, în total, în primele opt luni ale acestui an, Aeroportul Internaţional Timişoara a înregistrat un trafic de 1.077.225 de pasageri, cu 60% mai mult ca în primele 8 luni din 2016 când s-au înregistrat 672.474 pasageri. În ceea ce priveşte numărul de zboruri, creşterea pe primele 8 luni este de 38%, de la 8.428 în 2016, la 11.624 zboruri în acest an.
„În fiecare an, lunile de vară – iulie şi august – reprezintă în mod tradiţional un vârf de trafic deoarece creşte numărul pasagerilor care călătoresc mai mult, odată cu introducerea curselor charter de vacanţă, dar foarte mulţi aleg să zboare şi pe cursele regulate, plecând şi sosind în/din concediul de odihnă la rudele din ţară sau din străinătate. În perioada următoare, rata de creştere nu va mai fi atât de însemnată, însă apreciem că odată cu introducerea noilor curse, spre Frankfurt-am-Mein şi Tel Aviv, traficul aerian va înregistra totuşi o creştere”, a spus directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.
Şi traficul cargo a înregistrat o creştere de 11% pe primele 8 luni, astfel încât , dacă în perioada ianuarie – august a anului trecut, 2.437 tone de mărfuri au trecut prin aeroport, în aceeaşi perioadă a acestui an au tranzitat aeroportul timişorean 2.709 tone de mărfuri.
În primele opt luni, destinaţiile preferate de pasageri au rămas constante: Bucureşti, Londra, Munchen şi Bergamo. Începând cu 29 şi 30 octombrie 2017 vor fi introduse şi destinaţiile noi care vor face posibile legături cu aeroporturi importante din Europa şi Asia, respectiv Frankfurt-Am-Main şi Tel Aviv.
Administraţia aeroportului se concentrează în această perioadă pe proiectele de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, îndeosebi pentru extinderea aerogării şi a parcării auto, astfel încât în 2018 să se creeze condiţii sporite de confort pentru pasageri şi însoţitorii acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!