Un număr de 3.694 de noi locuinţe au fost date în folosinţă în Timiş în cursul anului trecut, arată datele oficiale, prezentate de Direcţia Regională de Statistică. Creşterea faţă de 2015 este una semnificativă, este vorba de un plus de 842 de noi locuinţe. Se observă în continuare că cea mai mare parte a noilor case au fost ridicate în mediul rural, de mai mulţi ani se păstrează această direcţie.
Oamenii preferă să îşi ridice o casă pe pământ, iar preţurile acestor locuinţe sunt şi mai mici faţă de cele din principalele centre urbane. Astfel, în mediul rural au fost livrate anul trecut 2.736 locuinţe, faţă de cele 958 de locuinţe terminate în oraşe. Numărul tot mai redus al terenurilor din marile oraşe, necesare pentru ridicarea unor noi blocuri, scumpeşte semnificativ preţul unei unităţi locative în mediul urban. De asemenea, mulţi viitori proprietari îşi doresc confortul unei curţi. În aceste condiţii va continua tendinţa de orientare spre casele din mediul rural, mai ales din apropierea marilor oraşe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!