Vineri, în Săptămâna Luminată, ortodoxia sărbătoreşte „Izvorul Tămăduirii”, un mare praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. Se face referire la o vindecare minunată a unui orb ce şi-a recăpătat vederea după ce şi-a udat faţa cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserică zidită din ordin împărătesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul „Izvorul Tămăduirii”. La sărbătoarea de vineri, credincioşii merg cu gândul şi cu inima mai ales spre Maica Domului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii prin naşterea Mântuitorului. În toate bisericile şi mănăstirile, după Sfânta Liturghie se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei (aghiasma mică), după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Creştinii ortodocşi sărbătoresc vineri „Izvorul Tămăduirii”
În prima vineri de după Paşti, creştinii ortodocşi sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”. Sărbătoarea face referire la vindecarea miraculoasă a unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce s-a spălat pe faţă cu apa dintr-un izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. La Timişoara, zeci de credincioşi au aşteptat răbdători să primească apă sfinţită, la Catedrala Mitropolitană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!