Criminalişti şi procurori s-au deplasat, marţi dimineaţă, în localitatea Alioş, împreună cu principalii suspecţi de uciderea unui bărbat din localitate. Autorii, doi tineri, de 15 şi 17 ani, împreună cu unchiul lor de 23 de ani, sunt acuzaţi că l-au bătut măr pe paznic, apoi l-au legat şi l-au lăsat fără suflare în spatele barului pe care acesta trebuia să îl păzească. Totul pentru o ciocolată, nişte sticle de băutură şi pachete de ţigări pe care tinerii le-au furat după ce au comis omorul.
Victima, în vârstă de 54 de ani, a fost descoperită abia a doua zi, în 6 octombrie. Bărbatul era angajat de probă la societatea respectivă. Acesta era legat la mâini şi la picioare, fiind sugrumat se pare cu o geacă. Minorii au fost prinşi în Arad, iar unchiul acestora a fost arestat când a revenit în ţară, întrucât după omor a fugit în Germania.
“Am ajuns la Alioş cu bicicletele. Am luat un levier de la pomul de afară, am pândit afară, iar unchiul meu s-a dus către bar. Omul era afară din bar, mătura. Când să intre, unchiul meu l-a prins după cap, iar noi am intrat repede. L-a dus în spate, în curte. L.a prins cu mătură la gât, l-a strâns tare cu ea şi l-a obligat să meargă în spatele curţii. S-a întors unchiul cu levierul şi a deschis uşa. Am luat nişte ciocolăţi, ţigări şi băutură. Dintr-un sertar am luat mai mulţi bani mărunţi. În total 30 de lei. L-am întrebat unde e paznicul. Şi unchiul meu a spus că l-a legat cu geaca la gură şi că să nu ne facem probleme“, a povestit unul dintre tinerii care au participat la crimă.
Localnicii cer ca vinovaţii să fie aspru pedepsiţi pentru crimă . “O tragedie! Un om nevinovat, să-i iei zilele?! Sănătos, nu bolnav, N-a făcut rău la nimeni. Moarte pentru moarte ar trebui, nu altceva“, spune o femeie din localitate, vecină cu victima.
Citiți principiile noastre de moderare aici!