Anul acesta regizorul face parte din juriul competiției TIFF, însă și-a adus și cel mai recent film, care va fi proiectat în cadrul secțiunii “Zilele filmului românesc”: “Exerciții de interpretare”. Drept urmare, discuția cu el a început de la acest nou film, cu totul altceva față de filmele facute în ultima vreme.
“Meseria de actor de film nu exista”
“Exerciții de interpretare” s-a filmat la Toulouse, timp de trei săptămâni. Când am ajuns acolo, împreună cu cei 12 actori, am avut cu ei următoarea discuție: ori stăm și ne uităm la filme tot timpul, bem și ne relaxam, ori ne apucăm de treabă și filmăm în 10 zile toate exercițiile.” Deși cei 12 protagoniști ai noului film semnat Cristi Puiu sunt actori profesioniști, de teatru, regizorul crede cu tărie că oricine poate fi actor, această afirmație fiind îndelung comentată încă de când a fost spusă pentru prima oară, acum ceva vreme.
„Meseria de actor nu există. Dacă vrei să înveți ce înseamnă actoria de cinema, o să ajungi un expert în exerciții de actorie, dar n-o să ajungi niciodată actor. Lucrurile stau diferit în ceea ce privește actoria de teatru, pentru asta trebuie să înveți tot felul de tehnici, dar în cinematografie nu există meseria asta, nu se poate învăța pentru că mereu o iei de la capăt, în fiecare film. Un actor conștient de ceea ce înseamnă să te afli în fața aparatului de filmat înțelege că fiecare film e un alt început.
„Atunci de ce nu luați un om de pe stradă cu care să filmați?”, vine întrebarea firească. „Pentru că fiecare film se face sub presiune, nu există timp pentru așa ceva”, răspunde, relaxat, Cristi Puiu. „Omul de pe stradă nu-și propune să devină cunoscut și te lasă baltă când ți-e lumea mai dragă. Dar aș putea să iau oameni de pe stradă, așa cum oricine ar putea să fie regizor, dacă citește niște cărți și se uită la niște filme.”
“Premiile cinematografice nu ar trebui sa existe”
Felul în care regizorul răspunde la întrebări, aparenta relaxare sub care se ascunde o furie aproape palpabilă la adresa celor care funcționează după cutume și legi (scrise sau nescrise), ne îndeamnă pe toți cei prezenți să-i punem și mai multe întrebări oarecum incomode.
„Ce-ar trebui să aibă un eveniment care premiază realizările cinematografiei românești (gen Premiile Gopo) pentru a beneficia de încrederea dumneavoastră?”, întreb, cu puțină timiditate. Întrebarea mea are un sens: anul trecut, în 2012, filmul lui, Aurora, a luat foarte multe premii, chiar dacă el a refuzat nominalizările juriului Gopo; nimeni din echipa filmului n-a fost atunci prezent în sală, la cererea expresă a regizorului.
Răspunsul vine ferm și rapid: „Să nu existe. Premiile sunt o prostie, așa cum sunt și festivalurile de film cu o competiție atașată la ele.” „Și totusi”, continui, „sunteți membru al juriului unei competiții dintr-un festival…” „Da, așa e, dar e din cauza că eu cred cu tărie că TIFF e un festival infinit mai onest decât cel de la Cannes, de exemplu. Îmi mențin însă părerea că premiile n-ar trebui să existe. Niciun fel de premiu, nu doar de film. Suntem învățați de mici că suntem mai deștepți dacă luăm premii la școală, la competiții sportive, s-a întors lumea cu susul în jos și avem nevoie de premii ca să ni se valideze munca. În ceea ce privește industria cinematografică, mi se par mai importante festivalurile care nu au premii.” „Pe de altă parte, un premiu recent la un festival prestigios de film (Ursul de Aur obținut de filmul „Pozitia copilului” la Berlinala) a adus cele mai mari încasări pentru un film românesc din ultii 10 ani și cei mai mulți spectatori din ultimii 20 de ani. Deci ele funcționează, într-un fel sau altul.” „Pai tocmai asta e problema, funcționează pentru că așa suntem învățați: un premiu e o recunoaștere, deci automat înseamnă și valoare. E greșit. Și să vă mai zic ceva: premiile funcționează ca și criteriu pentru cei care nu sunt în branșă.”
Din păcate, pentru o discuție deschisă cu Cristi Puiu, o oră a fost prea puțin și vă las cu unul dintre ultimele lucruri spuse de el la întâlnire, ceva în care crede cu tărie și care ar putea fi un fel de învățătura pentru noi toți: „Apreciez un film care își propune mult și ratează și nu unul care își propune puțin și reușește.”
Foarte curând, filmul „Exercitii de interpretare” se va afla pe ecranele cinematografelor din România și sper să nu-l ratați.
Mă puteți citi și pe blogul personal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!