Liberalii din Timiş vor avea alegeri în data
de 14 februarie. Adrian Cioroianu a preluat interimar
conducerea filialei, după alegerile locale din
iunie 2008, în urma rezultatelor slabe
obţinute de PNL în Timiş.
Până acum şi-a manifestat public
intenţia de a prelua şefia PNL Timiş
doar consilierul judeţean Viorel Coifan,
însă nici acesta nu şi-a înscris
încă oficial candidatura. Un alt candidat va
fi europarlamentarul Cristian Buşoi:
„Sunt foarte tentat să candidez, voi
anunţa oficial săptămâna viitoare.
Nu mă reţine nimic, dar vreau să discut
înainte cu toţi cei 16 primari ai PNL din
judeţ, cu cei care mă vor alege. Sper ca
echipa care va fi aleasă să asigure un scor
peste media naţională la alegerile
europarlamentare şi cele prezidenţiale
şi să susţină un candidat PNL care
în 2012 să câştige Primăria
Timişoara”, a declarat, vineri,
Buşoi. De altfel, Buşoi şi Cioroianu vor
candida şi la viitoarele alegeri pentru
Parlamentul European. Candidaţii la
europarlamentare vor fi anunţaţi, probabil,
la Congresul extraordinar al PNL care va avea loc
în perioada 20-21 martie, spune Buşoi.
Liberalii din Timiş speră şi să
aibă unul sau doi reprezentanţii în
viitorul Birou Politic Central.
Alina Strugariu
alina.strugariu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!