Timișorenii care trebuie să-și schimbe buletinele nu le mai pot obține pe cele noi în cinci zile, chiar dacă plătesc taxa de urgență. Nu este suficient material pentru tipărirea actelor de identitate.
„Pentru serviciul nostru, care deservește peste 400.000 de locuitori, municipiul Timișoara și 20 de comune, am ajuns în situația în care porția de buletine tipărite nu poate depăși două pe zi. Nu este plastic, au fost dispuse măsuri pentru verificarea stocurilor și s-a constatat că acestea sunt limitate. Începând cu 12 ianuarie, cererile sunt soluționate în 30 de zile de la data depunerii acestora. Noi le eliberam chiar și în cinci zile lucrătoare, eram printre puținii din țară care făceam asta, am și fost felicitați la un control din 2019”, ne-a declarat Bogdan Sperneac, șeful Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara.
Criza de plastic este la nivel național. Serviciile de evidență a persoanelor din toată țara au fost anunțate încă din luna ianuarie că vor avea o limită de două sau trei acte de identitate pe zi. Contractul pentru achiziția materialelor pentru buletine a fost finalizat în decembrie 2020, dar primele materiale sunt livrate abia în luna februarie. Transportul a întârziat.
„Noi ținem evidența cu cei de la Biroul Județean pentru Administrarea Bazelor de Date și Evidența Persoanelor și am reușit să tipărim tot ce a fost depus până în 12 februarie. Mai sunt probleme cu cererile care necesitau verificări, cum sunt cele care trebuiau verificate în teren de către poliție. Primim cam 200 de cereri pe zi, inclusiv cărți de identitate provizorie și reședințe, dar acestea nu sunt atât de multe”, mai spune Sperneac.
Potrivit șefului de la Evidența Persoanelor Timișoara, munca funcționarilor s-a dublat, pentru că ajung să prelucreze de două ori cererile depuse: prima dată atunci când sunt depuse și înc o dată atunci când sunt trimise în sfârșit la tipărit.
Autoritățile de la nivel central spun că încearcă să remedieze cât mai curând problema.
Trimite articolul
XPapagali cu salarii grase si sporuri nesimtite!
Ce scuza este ca nu avem plastic?
De ce n-au comandat in timp util??
-
@CET Ei nu produc plasticul, il importa. Toate fabricile au intarzieri din cauza pandemiei. In plus nu e realist sa ai pretentia sa se prevada orice
-
productia actelor de identitate nu ar trebui sa aibe vreo legatura cu pandemia. se stie foarte clar cand expira actele de identate, doar au date de expirare, sunt documentate, prin urmare se poate tine stoc. nu este vorba de paine sau salam sau hartie igienica. scuza ta nu este valida.
-
@andrei_89 Tu crezi ca cineva tine pe stoc cu ani inainte material? Probabil se comanda in fiecare luna sau cel mult an. Nimeni nu sta sa iti verifice inainte de termen ba stai ca eu luna asta am nevoie de 999 kg de plastic ca stiu ca o sa fac 99999 de buletine.
-
-
-
Plasticul se trimite de la Bucuresti o institutie din subordinea MAI catre biroul judetean (se intampla in fiecare judet din Romania) care tipareste cartile de identitate pentru tot judetul.
Asta ca sa stiti pe cine injurati…
Incapacitatea administrativa si organizatorica sunt la ele acasa, cu un asa guvern este stare de normalitate.
-
Hh
Va import eu granulele necesare, pigmentii…cum adica e criza la granule? Cred ca a disparut ceva capuse care se imbogateau de aceasta miscare nationala. E o vrajeala ieftina, se asteapta doar impartirea functiilor ca sa ajunga alta sugativa la teava nimic alceva!!!
da reduceti o data dimensiunea buletinului sa fie cat permisul. Asa la tot 2 buletine va mai iese unul in plus, si reduceti consumul de plastic
nu mai zic ca avem cel mai inestetic act de identitate din UE….toti se uita ca la masini straine cand scoti un CI
Spaga, spaga si iar spaga,era de asteptat sa procedeze asa, va dati seama ca acum te costa minim 100 euro ca sa obtii buletinul in 3 zile! E strigator la cer ca in anul 2021 sa astepti dupa buletin onclusiv 3 zile… Dar tiganii nu ar mai sarii cu sutele de euro daca nu ar exista atata birocratie la buletine. Inainte de a ma contrazice va mentionez faptul ca in anii 2000 buletinul il obtineai in maxim 3 zile, au trecut 20 de ani de atunci, tehnologia a avansat iar un kkt de buletin care se confectioneaza in maxim 5 minute, ajungi sa astepti eliberarea lui minim 30 de zile…. Rusineeee
-
Visezi. Plasticul trebuie produs si transportat, dupa care portionat (probabil si verificat, caci sunt sigur ca are si elemente de siguranta incluse). O colega de a mea care revine in tara dupa 16 ani a depus cererea de buletin in decembrie, inca nu a primit-o. Imprimatul de elemente pe plastic e intradevar 5 minute. Nu fabricatul.
Ce tiganie
Nu se gaseste Polietilena pe piata, care in general este de import, iar ceea ce se vinde este scumpa.
Ca o aducere aminte pentru cei care cred ca Solventul
este doar un pasaj/ cartier acest material se putea produce
cu succes la noi in oras la Combinatul Petrochimic Solventul …
-
Nu era performant Solventul nici pe vremea cand lucra bunica acolo. Si mai mult producea spirt si diluant, nu plastic. Sa nu mai vorbim de noxe.
-
Plastic exista la rompetrol destul,vin turci,unguri etc si cumpara.La locul meu de munca asta fac.Ambalez granule de polipropilena ,toate sorturile posibile. Inclusiv pt masti.
prea multi turistii din Sud si na… nu mai facem fata la plastice !
Raspund domnului Nagy Zoltan imi aduce aminte de un filmulet despre Romania mioritica cu niste oi care zburdau pe niste campuri inverzite. Solventul nu era rentabil si producea noxe – insa se pare ca la noi nimic nubeste rentabil: agricultura, industrie, comert, etc.
Urmatorul pas: mergem si noi la pascut si am scapat de probleme !
Oare asa o fi si prin alte tari….Austria, Franta, Belgia…..?
Cred ca iar suntem de miru’ lumii…..
Vin la sfârșitul luni martiei cine ma poate ajuta cu un buletin pe orașul Timișoara dacă ma poate ajuta cineva contra cost ma puteți contacta pe watzzap la nr +447514794911 mulțumesc frumos mai multe detalii pe watzzap
tocmai mi-am pierdut locul de munca din cauza incompetentei autoritatilor. Trebuia sa am deja buletinul si sa fiu la munca in strainatate si mi-am amanat concediul cu o sapt. Acum am fost sunat ca voi fi concediat daca nu sunt luni 22 martie la munca. Astazi cei de la evidenta populatiei Timisoara mi-au spus sa mai incerc pe sf lunii. “Multumim frumos” autoritatilor