Reprezentanții STPT anunță că circulația mai multor mijloace de transport în comun va fi modificată, duminică, 12 mai, în intervalul 7-12, cu ocazia unei noi ediții a Crosului Firmelor.
Astfel, linia Expres 7 întoarce la Piața Regina Maria, folosind stațiile de tramvai de la catedrală.
Linia 16 troleibuz circulă pe traseul liniei 15 între Pasajul Michelangelo și strada Traian Grozăvescu.
Autobuzele de pe linia Expres 3 vor circula deviat, pe următorul traseu/tur: Aleea F.C. Ripensia – strada Michelangelo – Bd. I.C. Brătianu – Piața Huniade – strada 20 Decembrie 1989 – Bd. C.D. Loga – Bd. Regele Ferdinand I – Bd. 16 Decembrie 1989 – Splaiul Nicolae Titulescu; retur: Bd. Regele Ferdinand I – strada 20 Decembrie 1989 – Piața Huniade – Bd. I.C. Brătianu – strada Michelangelo – strada Cluj.
Și autobuzele de pe linia Expres 8 vor avea un alt traseu duminică, timp de câteva ore. Ele vor merge între Ciclop și Piața Bălcescu pe următorul traseu tur/retur: str. Iepurelui – strada Ștefan cel Mare – Bd. Eroilor de la Tisa – Bd. Victor Babeș – Bd. Mihai Viteazul – Piața Bălcescu.
„Pentru mijloacele de transport deviate pe durata evenimentului sportiv, se vor folosi ca stații de îmbarcare/debarcare stațiile mijloacelor de transport în comun existente pe traseul deviat”, anunță STPT.
Circulația va fi închisă pentru câteva ore, duminică, 12 mai, în zona Parcului Regina Maria (Poporului), străzii Pestalozzi și a străzilor de pe traseu.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/corporatistii-se-intrec-la-alergare-si-ciclism-la-timisoara-crosul-firmelor-deviaza-traficul-pret-de-cateva-ore/2245401
Citiți principiile noastre de moderare aici!