Cei cu foarte mulţi bani vor excursii exotice, cu Crăciun şi revelion sub soarele staţiunilor exotice, cei cu destui bani caută staţiunile cunoscute din Austria, iar cei cu buzunarul mai strâmt se orientează spre celebrele târguri de Crăciun din capitalele europene. Zile mai puţine, de obicei pe sfârşit de săptămână. Deşi aceste evenimente sunt deschise de la începutul iernii şi până în ianuarie majoritatea solicitărilor vin chiar pentru zilele dinaintea revelionului, atunci când aglomeraţia e mai mare, iar preţurile pe măsură. „Se caută destul de des aceste târguri de Crăciun. Desigur, cel mai cunoscut este cel de la Viena, dar avem solicitări şi pentru Praga. Sunt mai aproape, nu durează drumul atât de mult, în plus românul preferă să se deplaseze cu maşina proprie. Fiecare îşi calculează singur traseul, nu se mai adaugă şi preţul autocarului. Pe Budapesta nu avem solicitări, pentru această destinaţie fiecare preferă să-şi organizeze singur programul”, am aflat de la reprezentanta unei agenţii de turism timişorene. Pentru un asemenea sejur de patru zile, în funcţie de tipul hotelului şi numărul de mese se plăteşte de la 150 – 200 de euro în sus. Mai scump este un revelion, spre exemplu la Roma, unde serviciul complet scoate si 400 de euro din buzunarul solicitantului.
Destul de des se caută şi destinaţiile interne. Preţurile sunt ceva mai mici decât în anii trecuţi, iar mulţi preferă o voce familiară, românească. Pentru un sejur de Crăciun la o pensiune din zona alba o persoană va plăti sunt 1000 de lei pentru patru zile cu demipensiune şi o masă festivă. Ceva mai scumpe sunt pensiunile de pe Valea Prahovei. Pe aceste destinaţii interne sunt solicitări mai ales din partea grupurilor.
„La modă” rămân şi celebrele deja pentru bănăţeni staţiuni de schi austriece. Cea mai convenabilă variantă par a fi apartamentele individuale, aici preţurile la cazare sunt aproximativ 30 de euro, dar mai ridicate în perioada anului nou. Nu sunt incluse taxele legate de pârtiile de schi, desigur pentru amatori. Oricum peisajul austriac oferă destule satisfacţii şi fără schiat. La hotel se poate plătit 50 – 70 de euro.
Majoritatea timişorenilor se vor mulţumi doar cu târgul de Crăciun local. Numărul clienţilor pentru concediile de final de an a scăzut destul de mult, dar solicitări încă există.
Citiți principiile noastre de moderare aici!