Inspectând lucrările de reabilitare a malurilor, primarul Nicolae Robu a sesizat şi el că apa este murdară şi crede că reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Banat (ABAB) ar trebui să intervină.
„Bega ar trebui să fie curățată din nou. Administrația Apelor se ocupă de acest aspect. Nu am discutat cu ei încă, nu am fost în această zonă până acum. Nu era așa… Acum, după ploile din ultima vreme, probabil că a răbufnit această vegetație… Se impune o intervenție de urgență. N-aş vrea să intrăm în Cartea Recordurilor şi cu podul de PET-uri, care este un lucru bun, dar şi cu cantitatea de vegetaţie din apă. Voi vorbi cu cei de la Administraţia Bazinală a Apelor. Chiar nu m-am plimbat în ultima vreme pe malul Begăi și nu mi s-a sesizat că vegetația a ajuns să năpădească Bega chiar în halul acesta”, a declarat Robu.
Conducerea ABAB spune însă că este normal ca Bega să fie murdară în această perioadă, pentru că a fost coborât cu mult nivelul apei ca să se poată lucra la consolidarea malurilor, la taluzuri, o lucrare realizată printr-un alt proiect pe fonduri europene. Oficialii de la Ape dau asigurări că se va interveni apoi pentru curăţarea canalului de vegetaţia care a crescut abundent.
„În prezent, noi am coborât cota, nivelul canalului Bega, pentru a face lucrări de consolidare la maluri. Se lucrează la turnarea grinzii de susţinere a taluzului. Vegetaţia creşte excesiv de repede. E cald afară, nivelul apei e scăzut… Apa este scăzută cu aproape un metru. Pe urmă vom face noi curăţenia. Se face taluzarea malurilor – proiectul prevede refacerea consolidării malurilor canalului Bega. După se face o igienizare, o curăţire, şi se ridică nivelul apei. În momentul actual se lucrează jos la taluz, este o grindă de beton armat, se toarnă grinda respectivă. Nu poţi să torni sub apă. Când s-a terminat turnarea, noi ridicăm nivelul, pentru că pe taluz unde se pun dalele nu ajunge apa. Ştiu, e o privelişte mai dezolantă, dar procesul de construcţie asta presupune. Este o investiţie pe fonduri europene. Canalul Bega a fost decolmatat în anii trecuți, se va face întreţinere practic. Vegetaţia o tăiem noi. Anul viitor sperăm să avem şi o dragă, o mini-dragă pentru întreţinere. O vom achiziţiona noi”, a declarat, pentru www.tion.ro, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat, Luci Ervin. Proiectul trebuie finalizat în primăvara anului 2015.
Cei de la Ape susțin că nivelul Begăi a fost scăzut controlat și este monitorizat, iar alimentarea cu apă a municipiului Timișoara nu va fi afectată.
În ceea ce priveşte proiectul primăriei de reabilitare a infrastructurii publice a malurilor canalului Bega, acesta este realizat în proporţie de aproape 40% la ora actuală, potrivit autorităţilor locale.
„Până în momentul de faţă din punct de vedere financiar am plătit 27% din valoare şi s-a realizat cam 38%. Termenul de finalizare este iulie 2015. Ne încadrăm în termene, nu e problemă. Bega reprezintă una din marile valori ale orașului nostru și nu cred că cineva își poate închipui Timișoara fără Bega. Potențialul canalului Bega este mult mult mai mare decât ceea ce s-a valorificat până la ora actuală. Acest proiect, prin amenajările pe care le prevede, va asigura o mult mai bună valorificare a acestui potenţial. De la Podul Modoş şi până la Uzina de Apă se amenajează ambele maluri. Sunt anumite porţiuni doar, unde fie pentru că este parc, fie pentru că e proprietate privată, nu se vor face amenajări, dar pe cea mai mare porţiune, pe ambele maluri, se fac amenajări”, a concluzionat Robu.
În ceea ce priveşte anumite probleme reclamate cu privire la amenajarea pistelor pentru biciclişti şi a aleilor pietonale, reprezentanţii municipalităţii spun că se pot face doar „mici ajustări”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!