Primarul Nicolae Robu cunoaște situația și spune că problema va fi rezolvată foarte simplu. Polițiștii locali vor dirija în zonă, iar piața va fi restrânsă.
„Este adevărat, trebuie mai multă disciplină. Eu mă bucur că acest concept de piață volantă a prins foarte bine, dar asta nu înseamnă că el trebuie să se desfășoare în debandadă. Trebuie făcută puțină ordine acolo, o să dau dispoziții Poliției Locale să fie mobilizată, să aibă grijă la amplasare. Trebuie să restrângem zona în care se amplasează standuri de vânzare, astfel încât să nu blocăm circulația. Nu există altă soluție, restrângem în acea zonă, ne putem extinde în partea cealaltă, înspre partea de sud a orașului, dar aici, unde am început, de fapt, piața volantă, acum, după ce am dat în funcțiune această bretea, într-adevăr se creează o problemă. Când am înființat piața volantă nu era această problemă, nu era bretea”, a explicat Robu pentru tion.ro.
Breteaua amenajată de muncitorii contractați de Primăria Timișoara, din platoul stadionului, pe lângă Banu Sport, duce direct la piața volantă, care este organizată în fiecare zi de miercuri și sâmbătă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!