Cele două minibuze electrice achiziţionate de Primăria Timişoara au fost scoase pe traseu prin oraş miercuri, cu ocazia „Săptămânii Mobilităţii Europene”.
Timişorenii s-au putut plimba gratuit cu vehiculele, dar n-au fost prea mulţi doritori. Oricum, şi organizarea a lăsat de dorit. Iniţial primăria a anunţat că prima cursă va fi de la ora 11, cu plecare de la Catedrală, dar ulterior autorităţile au explicat că maşinuţele nu s-au încărcat suficient, iar plimbarea a fost amânată cu o oră, minibuzele plecând de la primărie.
Plimbarea a durat aproape două ore, iar călătorii au suferit de frig, având în vedere că minibuzele nu au geamuri. Lumea s-a uitat la ele ca la urs ori a zâmbit la vederea lor – unii au claxonat, alţii le-au făcut poze în trafic, în timp ce primarul le-a făcut cu mâna oamenilor aflaţi pe stradă. Traseul a fost modificat, Robu decretând că trebuie să se arate ce are Timişoara mai frumos şi mai modern, şi nu palate cu turnuleţe. De asemenea, nu s-a mai trecut pe la bazare, pe bulevardul Constantin Brâncoveanu. Vizitatorii au putut vedea însă pe traseu în ce hal de degradare au ajuns multe dintre clădirile urbei, multe dintre ele istorice.
Maşinuţele au trecut prin faţa Catedralei, au întors la Spitalul de Copii, au oprit puţin la Catedrală, unde primarul a îmbiat oamenii să urce în ele – câţiva au urcat -, iar plimbarea a continuat.
Minibuzele au plecat spre Splaiul Tudor Vladimirescu, la semafoarele de la Podul Traian au întors, în intersecţie, au virat la dreapta spre Bulevardul Mihai Viteazu, au ajuns în Piaţa Bălcescu, de unde au revenit pe Mihai Viteazu şi din nou pe Vladimirescu, iar de acolo s-au îndreptat spre Piaţa Maria, pe 16 Decembrie, pe strada Iancu Văcărescu, pe lângă Piaţa Iosefin, şi au luat-o la dreapta pe Vladimirescu, pe lângă sediul PSD Timiş şi Podul Ştefan cel Mare, călătorii putând ”admira” de la distanţă Gara de Nord. Traseul a continuat pe Vladimirescu, peste Podul Traian, pe lângă Catedrală, pe Bulevardul Republicii şi în continuare pe strada Sf. Ioan, de unde minibuzele au intrat pe Gh. Lazăr şi de acolo pe strada pietonală Mărăşeşti, spre uimirea oamenilor care stăteau la terase. Drumul a continuat prin Piaţa Mărăşti, pe la Punctele Cardinale, pe Revoluţiei, prin Piaţa Traian, pe lângă Gara de Est, pe la Pădurea Verde şi înapoi pe Take Ionescu, pe la Punctele Cardinale, pe lângă Hotel Continental, spre Michelangelo, maşinuţele au întors în intersecţie, s-au îndreptat spre celebrul bulevard cu palmieri I.C. Brătianu şi au revenit la primărie.
„Traseul va fi unul interesant şi suntem deschişi la îmbunătăţiri dacă apar sugestii de mai bine. Când va fi finalizată reabilitarea centrului istoric, atunci vom avea un traseu care va parcurge şi străzile pietonale din centru, pentru că aceste vehicule sunt mai speciale. Ele vor merge cu viteză mică, nu produc zgomot, nu produc poluare, fiind cu motor electric, şi prin urmare pot să treacă şi pe străzile pietonale”, a explicat Robu.
Reprezentanţii municipalităţii spun că maşinuţele electrice vor fi puse în curând în circulaţie, fiind stabilite deja şi tarifele.
„Sunt încântat că cetăţenii primesc bine această nouă ofertă a municipalităţii. De fapt aceste mini… microbuze electrice deschise au fost achiziţionate pe de o parte pentru timişorenii care doresc să facă un tur al oraşului cu ele, pe de altă parte, evident, pentru vizitatorii Timişoarei. Vor circula în fiecare zi. Atâta timp cât vremea va fi prielnică le vom lăsa în circulaţie. Presupun că de la 1 martie şi până la sfârşitul lunii octombrie va fi interes. Tariful este de 15 lei pentru o persoană dacă persoana vine individual, iar dacă se vine cu un grup care ocupă toate locurile atunci este mult mai ieftin”, a mai afirmat primarul.
Articole pe aceeași temă:
Timisorenii se vor putea plimba gratis cu minibuzele electrice si tramvaiul turistic
Traseul minibuzelor va fi modificat: turistii nu trebuie sa vada… turnuletele
Citiți principiile noastre de moderare aici!