Bărbatul a dat nas în nas cu polițiștii în cursul zilei de marți, în jurul orei 14, pe Bd. Regele Carol I. Oamenii legii au fost mirați să vadă că individul se plimbă cu pistolul prins de curea, astfel că i-au cerut documentele de identitate.
„Trecând la legitimarea acestuia, s-a stabilit că se numește E.A., de 34 de ani, din Timișoara, bărbatul neavând documente care să-i permită deținerea unei astfel de arme. Asupra acestuia se afla un pistol marca Ruger P 345, de culoare neagră, cu aer comprimat, pe care a declarat că l-a achiziționat de la magazinul cu ustensile de vânătoare și pescuit, pentru autoapărare”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere a unei arme fără a avea permis în acest sens.
Citiți principiile noastre de moderare aici!