Șoferul, B.A., un bărbat de 39 de ani de loc din Apele Vii, județul Dolj, a intrat cu mașina pe o stradă cu accesul interzis și a fost observat de polițiștii locali, care l-au tras pe dreapta.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră, aflați în patrulare aseară, în jurul orei 23.00, în zona străzii Cluj, au observat un autoturism cu numere de Bulgaria care circula din direcția Bd. Eroii de la Tisa către Piața Leonardo DaVinci, nerespectând semnificația indicatorului «Accesul interzis». S-a procedat la oprirea și legitimarea conducătorului auto, acesta fiind identificat în persoana lui B.A., de 39 de ani, cu domiciliul în comuna Apele Vii, județul Dolj”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Oamenii legi au verificat în baza de date și au aflat că bărbatul nu avea nici măcar permis de conducere. Le-a spus polițiștilor că se deplasa de la Craiova spre Baia Mare, fiind doar în trecere prin Timișoara. Un echipaj de la Biroul Rutier a preluat cazul și continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Citiți principiile noastre de moderare aici!