Centrul de Proiecte Timișoara a lansat vineri, 4 martie, cea de-a doua sesiune de finanțare din 2022. În urmă cu doar o zi, pe 3 martie, era deschis oficial primul exercițiu de finanțare dedicat proiectelor de anvergură, priorități pe lista programului cultural, „Repere în cultură”.
„Cultura în prezent” este apelul care se concentrează pe acțiuni, proiecte și programe culturale care să completeze programul cultural general al orașului.
La această a doua sesiune de finanțare se acceptă înscrierile atât ale operatorilor locali, cât și naționali. Condiția elementară și fundamentală pe care planul cultural al acestora trebuie să o îndeplinească este dezvoltarea comunității timișorene.
„Îi încurajăm pe toți operatorii culturali care vor să creeze și să implementeze acțiuni, proiecte și programe culturale care au potențialul să definească identitatea culturală a orașului să aplice la acest apel. Pe lângă evenimentele deja cunoscute pentru oraș vrem să îi sprijinim și pe debutanții care vin cu idei noi, idei care să aducă un suflu nou orașului”, a declarat Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte.
„Cultura în prezent” va fi susținută de un perimetru bugetar local de 3.000.000. Fondurile vor viza acoperirea a cinci arii culturale: artele spectacolului / arte vizuale, artă digitală și noile media / educație în și prin cultură, intervenții culturale, rezidențe / promovarea culturii scrise / patrimoniu cultural.
Valoarea maximă a finanțării nerambursabile pe care o pot solicita operatorii culturali depinde de exercițiul cultural pe care aceștia îl vor implementat:
• 25.000 lei pentru acțiuni
• 75.000 lei pentru proiecte
• 150.000 lei pentru programe culturale
Din 04 martie și până în 3 aprilie, ora 17, ofertele culturale pot fi depuse, spre a fi analizate, pe website-ul centruldeproiecte.ro. Pe 13 aprilie vor fi afișate rezultatele, iar în perioada 14 aprilie – 25 aprilie vor fi așteptate contestațiile celor două etape de evaluare. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 26 aprilie.
De asemenea, în această perioadă sunt așteptate candidaturile pentru pozițiile de experți culturali, care să evalueze ofertele culturale înscrise.
„Începând de astăzi, invităm experți culturali să își depună candidatura pentru a face parte din comisiile de evaluare a ofertelor culturale înscrise. Candidații trebuie să aibă bune cunoștințe în managementul finanțărilor nerambursabile și o experiență de minimum 3 ani în implementarea proiectelor culturale și să cunoască foarte bine contextul cultural local”, transmit reprezentanții Centrului de Proiecte.
Înscrierea candidaturilor specialiștilor independenți se face tot pe website-ul centruldeproiecte.ro, unde se găsesc toate informațiile și documentele necesare.
Vă reamintim că din cele cinci apeluri de finanțare ale Centrului de Proiecte pe 2022 de până acum, două sunt dedicate culturii, unul promovării sportului și un apel este pentru activarea comunității. Un apel specific este dedicat anului 2023, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii. Pentru 2022, viitoarei Capitală Europeană a Culturii îi este alocată suma de 23.000.000 din bugetul local al municipiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!